Primăria deschide uşile Teatrului Tineretului

Primăria deschide uşile Teatrului Tineretului

Urmare a scrisorii deschise semnate de trei foşti directori ai Teatrului Tineretului, care trag, astfel, un semnal de alarmă asupra lucrărilor făcute la clădirea teatrului, primim la redacţie şi replica autorităţilor. Primăria Piatra Neamţ a decis să stea la dispoziţia tuturor celor interesaţi de modul în care s-a făcut restaurarea şi-i invită să ceară lămuriri direct de la cei implicaţi în proiect şi să vadă, cu ochii lor, cum arată acum clădirea. Vineri, 8 februarie, între orele 10 şi 14, în incinta TT vor fi prezente persoanele responsabile de realizarea investiţiei, reprezentanţi ai firmei constructoare şi proiectantul general al lucrărilor de restaurare, toţi pentru a oferi detalii şi explicaţii.

Semnatarii scrisorii deschise, Gheorghe Bunghez, Cornel Nicoară şi Mircea Zaharia,  i-au chemat nu doar pe cetăţenii oraşului, ci şi pe cei aflaţi acum în alte ţări să reacţioneze faţă de ceea ce ei au numit „mutilarea şi transformarea unei clădiri monument, a unui spaţiu în care TT a scris peste o jumătate de secol de sitorie, într-o sală oarecare” şi au solicitat autorităţilor un răspuns.

Autor:

Ultima ora

ANM: Moldova sub cod portocaliu de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat prognoza și...

Botoșani. Bucătărie distrusă de foc – proprietarii au scăpat cu viață

Un puternic incendiu s-a produs în zorii zilei de...