Compania Judeţeană Apa Serv anunţă că va întrerupe furnizarea apei potabile, joi, 7 septembrie, la Săvineşti. Ca de obicei, măsura este motivată de “executarea unor lucrări la reţeaua de distribuţie a apei potabile”. Sunt vizate străzile: Progresului, Tineretului, Dornelor, Pieţei, Uzinei, Aleea Parcului, Colinei şi Turnului. Intervalul orar în care va fi sistată furnizarea este 8:00-16:00.
“Ne cerem scuze tuturor utilizatorilor afectaţi, pe care îi asigurăm că echipele Apa Serv fac tot posibilul pentru finalizarea lucrării într-un timp cât mai scurt şi pentru reluarea furnizării apei potabile. Pentru informaţii suplimentare, beneficiarii noştri pot suna la Dispeceratul Apa Serv, care funcţionează non-stop, la numărul de telefon 0233/233340, sau pot accesa site-ul companiei“, mai precizează Apa Serv. (ZCH NEWS)