mitaȘapte persoane din cadrul Ocolulului Silvic Comănești, au fost trimise în judecată de procurorii DNA, pentru luare de mită. Aurel Pâslaru, Sorin-Velu Comăneci, Constantin Ștefănescu, Liviu Corbu, Costel Colpoș, Janos Olteanu și Adrian Leașcu, care au deținut diverse funcții de conducere în perioada 2015-2020,  ar fi pretins și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale suma de 4.526.850 lei. În schimbul acestor bani, firmei respective i s-a confirmat executarea unor lucrări de împădurire, întreținerea culturilor, degajări și curățări, confirmarea fiind necesară pentru decontarea facturilor aferente acestor lucrări silvice.

„Inculpatul Pâslaru Aurel ar fi cerut un procent de 3% din valoarea (fără impozit pe profit) a facturilor fiscale ce urmau a fi emise de societatea respectivă pentru serviciile silvice prestate în favoarea Ocolului Silvic Comănești și ar fi primit suma totală de 210.000 lei. Precizăm că la data de 23 iulie 2020, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, asupra inculpatului a fost găsită suma de 10.000 lei ce ar reprezenta procentajul respectiv din valoarea facturilor emise doar în lunile aprilie și mai 2018. Ceilalți șase inculpați ar fi pretins sume de bani ce reprezentau valoarea manoperei directe, aferentă lucrărilor executate în districtele pe care le administrau, (rezultată din facturile ce urmau a fi emise de societatea respectivă și fără impozit pe profit). Concret, inculpatul Olteanu Janos ar fi primit suma de 1.595.300 lei, Comăneci Sorin–Velu ar fi primit suma de 980.300 lei, inculpatul Ștefancu Constantin – suma de 969.100 lei, inculpatul Corbu Liviu – suma de 392.800 lei, inculpatul Colpoș Costel – suma de 315.600 lei, iar Leașcu Adrian – 63.750 lei. Independent de activitatea infracțională descrisă mai sus, la data de 18 martie 2020, inculpatul Olteanu Janos ar fi pretins de la unul dintre oamenii de afaceri suma de 10.000 lei, reprezentând contravaloarea a 90 de metri cubi masă lemnoasă. Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpat în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, respectiv inventarierea și marcarea unor arbori ce urmau să fie tăiați. În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin celor șapte inculpați, angajați ai Romsilva”, menționează DNA.

A.H.

Articolul precedentMicrobuz condus de un bărbat din Târgu Neamț – accident cu 12 victime
Articolul următorExpoziţia “Comori ale epocii bronzului” la Muzeul de Istorie Târgu Neamţ