29 de contracte s-au semnat astăzi, la Consiliul Județean Neamț, între autoritățile nemțene și Ministerul Dezvoltării Regionale, însumând investiții în valoare de 67 milioane de lei în județ. Evenimentul de astăzi, 25 ianuarie, vine la numai două luni de la precedenta rundă de semnare a contractelor de finanțare PNDL II în Neamț, valoarea investițiilor parafate atunci fiind de 83 milioane de euro. De data aceasta, este vorba de aproximativ 14,5 milioane de euro.
Din partea Ministerului Dezvoltării, semnatar a fost secretarul de stat Adrian Gâdea. Pentru cele 13 obiective de investiții ale Consiliului Județean Neamț – pavilionul nou la Spitalul Județean și reabilitarea unui drum județean și a 11 poduri aflate pe drumuri județene – a semnat președintele Ionel Arsene, iar pentru cele 16 investiții aprobate UAT-urilor din județ au semnat reprezentanții comunităților locale, respectiv cei de la Piatra Neamț, Zănești, Bârgăoani, Rediu, Țibucani, Mărgineni, Borca, Grumăzești, Piatra Șoimului, Tașca, Dochia, Gârcina, Bălțătești, Dămuc, Bahna și Brusturi.
Întregul eveniment și declarațiile oficiale le puteți urmări în cele ce urmează: