67 de săteni din Mărgineni şi-au făcut buletine pentru alegeri

* ghişeele de la Evidenţa persoanei sunt deschise în acest week-end

Până duminică, ghişeele Serviciului public comunitar de evidenţa persoanelor Neamţ trebuie să elibereze toate documentele de identitate pentru care au primit solicitări în ultimele două săptămâni. Mai mult, funcţionarii vor lucra, la fel ca şi colegii lor din toată ţara, sâmbătă 24 mai între orele 8-16, iar duminică, în ziua alegerilor, între orele 8-21. Măsura a fost dispusă de ministrul Gabriel Oprea şi are ca scop “obţinerea, în mod operativ, a cărţilor de identitate de către persoanele care vor să participe la alegerile pentru Parlamentul European, dar nu deţin documente valabile”.

Ca la fiecare scrutin, vor trece pe la “buletine” cei care nu acte de identitate deloc sau au documente dar nu mai sunt valabile, şi cei care nu au reuşit până acum să obţină o carte de identitate pentru că nu îndeplinesc condiţiile, dar pot primi un document provizoriu. Nu toţi vor merge la vot, dar ştiind că în această perioadă li se vor elibera actele la urgenţă, vor profita de ocazie.

“Noi am cam eliberat toate actele de identitate pentru care am primit dosarele de la jumătatea lunii încoace, iar la Mărgineni, unde sunt două rânduri de alegeri, ne-a deplasat cu camera mobilă”, ne-a declarat Loredana Popescu, şefa SCLEP Piatra Neamţ. “Acolo lumea îşi va vota primarul şi am venit în sprijinul celor care nu reuşesc să facă două drumuri la oraş – o dată ca să depună cererea şi apoi ca să ridice cartea de identitate. Am mers noi, am preluat imaginile, iar poliţiştii din localitate au primit documentele şi le-au înmânat deja celor 67 de titulari”.

Cei care au lăsat “intrarea în legalitate” pe ultima sută de metri şi vor să voteze duminică trebuie să ştie că, pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate, au nevoie de o cerere, documentul de identitate vechi (dacă este cazul), certificatul de naştere – original şi copie, certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorţ – în funcţie de situaţie, certificatele de naştere pentru copiii mai mici de 14 ani şi un document cu care să facă dovada adresei de domiciliu. Contravaloarea cărţii de identitate este 7 lei, iar taxa de timbru este de 5 lei. (C. MIRCEA)

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.