În ziua de 20 martie, poliţiştii din Piatra Neamţ au reținut 5 din cei 6 membri ai unui grup de tineri, specializat în infracțiuni. Toți au vârste între 18 și 20 de ani. Cercetările au început după o tâlhărie comisă în ziua de 8 decembrie 2018, când un bărbat de 60 de ani, din Piatra Neamţ, a fost lovit cu pumnii și deposedat de o sacosă cu alimente, în valoare de 50 de lei și de cheile locuinţei. După acțiunea din ziua de 20 martie, polițiștii au reținut 5 din cei 6 tineri (3 din Piatra-Neamţ şi 2 din Iaşi), pentru 24 de ore, sub acuzația de tâlhărie calificată.
”Din cercetări a reieşit că cei 5 tineri, având diferite participaţii, ar mai fi sustras în perioada 10-12 martie, de pe raza municipiului Piatra Neamţ, 4 autoturisme şi alte bunuri”, a declarat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvănt al Poliției Neamț. ”La data de 10 martie, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că din sediul unei societăţii comerciale, persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri şi un autoturism. În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat doi tineri de 19 ani şi 20 de ani, din Iaşi, şi unul de 18 ani, din Piatra Neamţ, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii au stabilit că în noaptea de 9 spre 10 martie, cei trei ar fi pătruns în sediul societăţii, de unde ar fi sustras două laptopuri, un DVR de la sistemul de supraveghere, un aparat foto digital, un aparat de sudură, 20 de acumulatori auto, 20 de catalizatoare, un flex, două truse cu scule, 4 seturi de jante şi alte bunuri, pe care le-ar fi transportat cu un autoturism sustras din curtea aceleiaşi societăţi”.
După comiterea furtului, indivizii au mers la Iași, cu mașina condusă de un tânăr de 19 ani, care nu are permis, și au vândut autoturismul cu 500 de lei, unor amatori de chilipiruri, care sunt acum cercetați acum pentru tăinuire. Autoturismului a fost recuperat şi predat proprietarului.
În noaptea de 11 spre 12 martie, 3 autoturisme au fost furate din curtea unei firme din Piatra-Neamț. Unul a fost găsit abandonat pe o stradă din Dumbrava Roşie.
”Poliţiştii au continuat cercetările şi au stabilit că doi tineri de 18 şi 20 de ani, din Piatra Neamţ, ar fi pătruns într-un birou al societăţi comerciale de unde ar fi sustras un telefon mobil şi două autoturisme parcate în curtea societăţii, pe care le-ar fi condus pe drumurile publice din Piatra-Neamt, respectiv Dumbrava Rosie, fără a deţine permise de conducere”, a mai precizat agentul Robert Costân. ”În aceeaşi noapte, cei doi ar fi revenit în parcarea societăţii, iar tânărul de 20 de ani ar fi sustras un alt autoturism. La data de 19 martie, poliţiştii au dispus faţă de tânărul de 18 ani reţinerea pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi conducere a unui vehicul fara permis de conducere, fiind introdus în arestul IPJ Neamt”.
A doua zi, după acțiunea cu efective mărite și perchezițiile aferente, au fost reținuți și ceilalți 5, însă doar cel în vârstă de 20 de ani a fost arestat.
Poliţiştii au reuşit să recupereze două autoturisme şi 60% din contravaloarea prejudiciului creat.
C.M.
si asa scapă iar toti pt ca romania (…)