500 lei amendă plătită de tabăra pastorală pentru copii din Durău

Ancheta inspectorilor sanitari la tabăra pentru copii a Centrului Cultural Pastoral „Daniil Sihastru” Durău s-a încheiat cu o amendă dată organizatorului. Asta, după ce în luna iulie 5 copii și un adult au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară https://zch.ro/focar-de-boala-la-tabara-pastorala-din-durau/. Probele prelevate de la apa folosită la bucătărie, din alimente, de pe suprafețe și de la personalul care pregătește mâncarea au scos la iveală două probleme. Una ține de curățarea veselei și cealaltă de starea de sănătate a unui bucătar. Neregulile au fost sancționate cu o amendă de 1.000 de lei. „Din toate probele prelevate la ancheta epidemiologică, a ieșit o încărcătură microbiană ușor mai mare decât limita admisă la un bol din vesela de pe care s-au luat probe. În urma analizelor medicale efectuate, s-a constatat că o probă de exudat a uneia din persoanele angajate la bucătărie prezenta streptococ coagulazo pozitiv, care poate da enterocolite. În urma constatărilor, s-au dispus măsuri de remediere și s-a aplicat o amendă de 1.000 lei, din care a fost achitat jumătate, conform normelor legale în vigoare”, a declarat Anca Brândușa Movilă, directorul Direcției de Sănătate Publică Neamț.

Inspectorii sanitari au tematică de control în taberele de copii din județul Neamț la începutul sezonului estival.

(C.I.)

Autor:

Ultima ora

Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra...

Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut...

Fermierii pot cere până la 200.000 de euro pentru investiții în ferme

Fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pot solicita, de...

Aniversare la Bacău – 618 ani de la prima atestare documentară

Este sărbătoare astăzi, 6 octombrie la Bacău unde se...

Bacău. Video-Foto. O săptămână de luptă cu focul în pădurea Cucuieți, Dofteana

De o săptămână, pompierii militari muncesc la incendiul izbucnit...