50 de locuri de muncă în spitale din Iaşi

iasi spital recuperareCel puţin 50 de posturi în unităţi sanitare din judeţul Iaşi sunt scoase la concurs săptămâna aceasta. Majoritatea dintre acestea se adresează asistentelor medicale, îngrijitoarelor, infirmierelor şi brancardierilor.

Mai bine de jumătate dintre locurile de muncă sunt oferite de Spitalul Clinic de Recuperare din Iaşi, care caută 26 de îngrijitoare şi două infirmiere.

Posturi de asistente medicale sunt oferite de Spitalul Muncipal Paşcani, de Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi (două posturi de asistentă-şefă) sau de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi.

De asemenea, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială caută un şef pentru Serviciul beneficii de asistenţă socială, programe de servicii sociale, incluziune socială, egalitate de şanse.

Şi Primăria Iaşi oferă trei posturi la Serviciul Urbanism – Instituţia Arhitectului Şef, iar Primăria comunei Mircești caută secretar.

Consiliul Județean Iași organizează concurs pentru un post de consilier în cadrul Direcţiei Economice – Serviciul Buget, iar Agenția pentru Protecția Mediului caută consilier la Biroul Buget, Finanţe, Administrativ şi Resurse Umane. Oferta, pe larg:

IAŞI (69)

Inspector și consilier (3 posturi) – Primăria Municipiului Iaşi

Îngrijitoare (26 posturi) – Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi

Inginer, asistent medical (2 posturi) – Spitalul Municipal de Urgență Pașcani

Funcții contractuale (8 posturi) – Spitalul Municipal de Urgență Pașcani

Electrician – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi

Asistent medical, registrator medical (5 posturi) – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria“ Iaşi

Șef serviciu – Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi

Consilier IA – Camera Agricolă Județeană Iași

Brancardier și asistenți medicali (6 posturi) – Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași

Îngrijitoare – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria“ Iaşi

Consilier debutant – Camera Agricolă Județeana lași

Asistent medical șef (2 posturi) – Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Maria“ Iaşi

Infirmieră – Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi

Secretar al comunei – Primăria Comunei Mircești

Economist II – Ateneul Tătăraşi din Iaşi

Inspector de specialitate IA – Direcţia de Asistenţă Comunitară Iaşi

Portar – Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi

Muncitor – Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”

Îngrijitor (2 posturi) – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Consilier superior – Consiliul Județean Iași

Consilier superior – Agenția pentru Protecția Mediului Iași

Infirmieră (2 posturi) – Spitalul Clinic de Recuperare Iaşi. (M. CONSTANTINESCU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Bărbat arestat preventiv pentru viol și alte infracțiuni

O femeie din localitatea Grințieș a fost victima unei...

47 de kilometri noi pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău

Circulația pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7...

Neamț. Trei persoane, printre care o minoră, rănite într-un accident pe DN17B

În seara zilei de duminică, 30 august, s-a produs...

Neamț. Pieton sub influența alcoolului, accidentat de o trotinetă, în comuna Săvinești

Un accident rutier s-a produs pe strada Transformatorului, din...

Percheziții în Regiunea Nord-Est – au fost confiscate 14 milioane de țigări

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și...

Neamț. Bărbat arestat preventiv pentru viol și alte infracțiuni

O femeie din localitatea Grințieș a fost victima unei...

47 de kilometri noi pe Autostrada Moldovei A7, între Adjud și Bacău

Circulația pe încă 47,10 kilometri ai Autostrăzii Moldovei A7...

FOTO. Suceava. Ceremonie Militară de reînhumare a boierului Luca Arbore

Numele Hatmanului Luca Arbore este cunoscut atât iubitorilor de...

Calendarul plății pensiilor pentru luna septembrie

Pensionarii nemțeni care au optat pentru plata drepturilor bănești...