Un accident, soldat cu rănirea a 5 persoane, printre care și 2 copii, s-a produs, în după-amiaza de 20 mai, la ora 17:30, în localitatea Horia. Un taximetru, condus de un bărbat de 56 de ani, din Trifești, a încetinit pentru a vira la stânga, șoferul a virat fără a se asigura, iar în acel moment a fost lovit de un autoturism, care se afla în depășirea sa și era condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Ion Creangă. În urma impactului dintre cele două autoturisme, toti ocupanții taximetrului au fost răniți. Taximetristul, doi soți (femeia în vârstă de 63 de ani și bărbatul de 67 de ani) și doi copii (un băiat de 13 ani și o fată de 14 ani) au fost transportați, cu ambulanțele, la Spitalul Municipal Roman. Toți au fost diagnosticați cu policontuzii și traumatisme. Ambii șoferi au fost testați și a rezultat că nu consumaseră alcool. Taximetristului i-a fost reținut permisul, cu dovadă de circulație valabilă 15 zile, iar polițiștii au întocmit un dosar penal în cauză, pentru vătămare corporală din culpă. (C.M.)