În accidentul, petrecut în noaptea de 16 spre 17 mai, la Bacău, în care a fost implicat un microbuz al unei firme cunoscute din Piatra-Neamț, au fost răniți 5 nemțeni. Primul dintre ei este șoferul microbuzului, un bărbat de 41 de ani, din Bodești, care a fost internat în secția de chirurgie plastică a spitalului din Bacău. În starea cea mai gravă este un bărbat de 44 de ani, din Bicaz, care a fost internat la ortopedie și transferat, ulterior, la un spital de profil din Iași. Ceilalți 3, răniți ușor, sunt o femeie de 39 de ani, din Piatra-Neamț, un bărbat de 69 de ani, din Săvinești și un tânăr de 32 de ani, din Piatra-Neamț. În total, din accident a rezultat rănirea a 14 persoane, dintre care 12 ușor și 2 grav. Din cei răniți ușor, 2 au fost internați în spitalul din Bacău, iar restul nu au avut nevoie de spitalizare.
Conform informațiilor furnizate de agentul șef adjunct Cătălina Crețu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, accidentul s-a petrecut în condițiile în care șoferul microbuzului, care venea de la București spre Piatra-Neamț, nu a acordat prioritate, într-un sens giratoriu, unui autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, din Bacău.
Cătălina Crețu susține că nu s-a stabilit că șoferul microbuzului ar fi folosit telefonul mobil și din acest motiv ar fi provocat accidentul, așa cum se speculează. Cert este că ambii conducători auto au fost testați și niciunul nu consumase alcool, iar șoferul din Neamț va fi cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
C.M.