tentativa de omor cu masina

Vasile Ceobanu (26 de ani) din Cândeşti a fost ridicat de către poliţişti, în ziua de 28 martie, şi dus în arestul IPJ Neamţ. Individul a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru o faptă incalificabilă pe care a făcut-o în ziua de 25 octombrie 2012.

În acea perioadă, Ceobanu lucra la o firmă de transport din Buhuşi şi avea nişte neînţelegeri cu un coleg. Nu mai vedea nici o altă cale de a rezolva conflictul, decât să-şi ucidă duşmanul, iar pe 25 octombrie s-a hotărât să treacă la fapte. La volanul maşinii sale de teren, a aşteptat dincolo de canalul de fugă al râului Bistriţa, pe drumul dintre Buhuşi şi Blăgeşti şi, când a văzut microbuzul pe pod, a pornit maşina şi a intrat în plin în partea din faţă, cu intenţia de a omorî şoferul. Culmea este că, după un schimb de ture, la volan era altcineva, iar în microbuz se aflau 10 liceeni care se întorceau de la şcoală. Patru dintre ei s-au lovit de scaune, şi-au spart capetele şi şi-au pierdut parţial dantura, dar au “îngheţat” cu toţii când au văzut că, în urma impactului, microbuzul s-a oprit la câţiva centimetri de balustradă, mai, mai să cadă în canalul Bistriţa. Vasile Ceobanu a fost arestat şi acuzat de tentativă de omor calificat pentru că a pus în pericol viaţa a 11 persoane. Atât şoferul microbuzului, care şi-a dat seama ce vrea să facă şi a oprit pentru a micşora urmările impactului, cât şi elevii au dat declaraţii împotriva lui atât în timpul urmăririi penale, cât şi la proces. Iar instanţa a decis: 6 ani de închisoare. (C. MIRCEA)

Articolul precedentANTITEZE 35
Articolul următorPerle cu Gheorghe Ștefan și Monica Anton