Polițiștii rutieri și cei de ordine publică au acționat, în perioada 4-10 iunie, în tot județul Neamț, pentru a “extrage” din trafic șoferii aflați sub influența alcoolului, în ideea de a preveni producerea unor accidente. Acțiunilor s-au desfășurat în cadrul campaniei preventive “ALCOHOL-DRUGS”.

etilotest 03 1“Pe parcursul acțiunii, au fost aplicate 1.168 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 51 de certificate de înmatriculare și 129 de permise de conducere, din care 42 pentru consum de alcool. Reamintim că se pedepsește cu amendă de la 1.305 la 2.900 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile conducerea unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentrație alcoolică de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul în care îmbibaţia alcoolică este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, este vorba despre infracțiune, care se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă”, a precizat agentul șef adjunct Robert Costân, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

politisti cu etilotestCel mai beat șofer găsit în trafic este un bărbat de 38 de ani, din Bălțătești, care avea o concentrație de 1.68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii i-au întocmit dosar penal. (C.M.)

Articolul precedentBătrână înșelată cu 6.000 de lei prin metoda “Accidentul”
Articolul următorPompierii voluntari din Săbăoani şi cei de la Cersanit Roman, campionii judeţului
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.