Deși n-a durat decât 7 ore, cea mai recentă acțiune a Poliției Rutiere Neamț a avut urmări serioase asupra buzunarelor șoferilor.
După modelul deja ”consacrat”, dimineața, între orele 6 și 10, au fost verificați șoferii mijloacelor de transport în comun, iar după-amiaza, între orele 16 și 19, absolut toți cei care n-au respectat limitele de viteză sau n-au acordat prioritate.
”La acțiunea pe linia combaterii transportului ilegal de persoane au participat 40 polițiști din cadrul structurilor de ordine publică , rutieră și doi inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Traficului Rutier, având următoarele rezultate: au fost controlate 174 autovehicule; au fost aplicate 50 sancțiuni contravenționale și a fost reținut un permis de conducere pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”, a precizat subcomisarul Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al Poliției Neamț.
La a doua acțiune, care a urmărit combaterea principalelor cauze ale accidentelor rutiere, au participat 51 de polițiști de la structurile de ordine public și de la serviciul rutier, cu 8 aparate radar. Au fost controlate 214 autovehicule și aplicate 157 de sancțiuni contravenționale, 34 dintre ele având drept ”destinatari” pietonii care s-au angajat în traversarea străzilor prin loc nepermis. De asemenea, 5 șoferi au rămas fără premise, 3 dintre ei fiind sub influența alcoolului și 2 angajându-se în depășiri neregulamentare.
Serviciul Poliției Rutiere Neamț anunță că va mai organiza astfel de acțiuni și în perioada următoare. (C.M.)