roman spital nou40 de persoane au ajuns la Spitalul Municipal Roman, în cursul zilei de sâmbătă, 27 iulie 2019, după ce s-ar fi intoxicat cu insecticid. Din cele declarate cadrelor medicale de la CPU Roman, adulții ar fi spus că au muncit la sfeclă, pe un teren din zona municipiului Roman, iar că terenul ar fi fost tratat cu insecticid. Majoritatea au primit îngrijiri medicale la CPU al Spitalului Municipal de Urgență Roman, iar 5 persoane, între care și trei adolescenți, care erau în stare gravă, au fost transferați la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. „Cinci pacienți au fost aduși la miezul nopții de 27 spre 28 iulie la UPU Piatra Neamț, intoxicați în stare gravă, dintr-un grup de aproximativ 40 de persoane. Trei pacienți, în vârstă de 12, 15 și respectiv 17 ani, sunt în observație medicală, internați în secția Pediatrie. Diagnosticul pentru cel în vârstă de 15 ani este intoxicație cu insecticid, iar pentru ceilalți este intoxicațiecu substanță necunoscută. Un pacient, de 40 de ani, este internat în secția Medicină Internă, iar un pacient, de 43 de ani, care este cel mai grav, este internat în ATI, îi urmărim evoluția în cele 24 de ore decisive”, a declarat dr. Gabriela Bercea, directorul medical al SJU Piatra Neamț pentru mesagerulneamț.ro. Mai multe amănunte aici.

(C.I.)

Articolul precedentCod galben de ploi torențiale și vijelie la munte
Articolul următorExplozia unei anvelope a ”aruncat” o mașină în gard, o fată a fost rănită
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.