#Mâtzelenegrerugby marchează ”Ziua sportului cu balonul oval” ce se sărbătorește în fiecare an la data de 4 mai. Așadar în această zi, cu începere de la ora 10:00, echipa de rugby feminin ”Rugby Club Venus RIFIL 1991” va fi la baza sportivă a Liceului Tehnologic ”Ion Creangă” Pipirig. Scopul este promovarea în rândul elevilor de la unitățile de învățământ din zona montană a județului, și nu numai, tainelor sportului care a făcut istorie încă din 1924, când România a obținut prima medalie olimpică.
„Este o zi foarte importantă pentru rugby-ul românesc, dar și pentru societatea în care trăim, pentru că în aceste timpuri, în care tot mai puțini copii fac mișcare, este esențial să avem acțiuni în vederea conștientizării importanței de a face sport. Să nu uităm că rugby-ul are un preponderent caracter social, că are la bază valori în care cresc copiii, valori care stau la baza unei societăți sănătoase: disciplină, respect, integritate, fair-play, dar mai ales solidaritate. Este o zi prin care nu doar dorim să vorbim tuturor de rugby, să îi invităm să fie parte din acțiunile și evenimentele pe care le vom pregăti, dar mai ales să ne cinstim trecutul. Data de 4 mai este o zi istorică pentru sportul olimpic românesc, pentru rugby-ul românesc și este foarte important ca prin acțiunile noastre să ne onorăm înaintașii”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby.
Anul trecut, pe 14 iulie, a intrat în vigoare Legea 217/2022 prin care s-a stabilit că rugby-ul românesc are o zi specială, 4 mai, ce va fi marcată anual prin evenimente cu caracter sportiv sau social, pentru a promova mișcarea, un stil de viață sănătos și valorile care definesc rugby-ul. Este o zi cu o semnificație aparte pentru Ovalul autohton, pentru că pe 4 mai 1924 România disputa primul meci la Jocurile Olimpice de la Paris, în compania Franței, competiție la finalul căreia rugbyștii aveau să aducă prima medalie olimpică, de bronz, din istoria sportului românesc. (G.S.)