32 de locuinţe ANL la dispoziţia pietrenilor! Primăria solicită actualizarea dosarelor!

Primăria Piatra Neamţ solicită actualizarea dosarelor depuse de pietrenii care visează la o locuinţă ANL. În perioadă 3 aprilie – 15 mai, solicitanţii trebuie să îşi aducă la zi actele prin care doresc să obţină o locuinţă aflată în patrimoniul municipalităţii. La ultima actualizare au fost desemnaţi eligibili 78 de titulari şi toţi au primit locuinţe în cartierul Speranţa. Dintre acestea, 7 cereri s-au încadrat la sociale şi de necesitate. „În ultimii ani, au fost înregistrate multe solicitări, câteva sute, însă unii au renunţat sau nu au mai îndeplinit vârsta pentru a accesa acest tip de locuinţă„, a declarat Vlad Tudor, purtător de cuvânt al Primăriei Piatra Neamţ.

32 de locuinţe ANL la dispoziţia pietrenilor! Primăria solicită actualizarea dosarelor!Conform legislaţiei, pentru a beneficia de o locuinţă ANL, solicitantul trebuie să aibă până în 35 de ani. Pentru actualizarea dosarului este nevoie de: adeverinţă de la Direcţia de Taxe şi Impozite Locale Piatra Neamţ, din care să rezulte faptul că solicitantul şi soţul sau soţia nu deţin locuinţă proprietate; contractul de închiriere înregistrat la organele fiscale teritoriale, în situaţia în care solicitantul locuieşte cu chirie; confirmare de la asociaţia de proprietari privind numărul de persoane care locuiesc împreună cu solicitantul la adresa actuală; adeverinţe de salarizare soț şi soție în care să fie specificat venitul brut lunar; orice document în măsură să dovedească modificările survenite de la ultima actualizarea dosarului de locuință – certificat de căsătorie, certificat de naștere copii, hotărâre de divorț, adeverințe medicale, diplomă de studii.

În acest moment sunt disponibile 32 de unităţi locative, toate în cartierul Speranţa. „În două luni, până când se va definitiva actualizarea, vor fi mai multe, deoarece sunt chiriaşi care renunţă sau care vor fi evacuaţi pentru creanţe”, a mai spus reprezentantul primăriei pietrene.

32 de locuinţe ANL la dispoziţia pietrenilor! Primăria solicită actualizarea dosarelor!Această actualizare este obligatorie şi se face periodic în vederea stabilirii clasamentului cu ordinea de priorități a solicitanților de locuințe ANL destinate închirierii. Documentele  se depun la sediul Primăriei Piatra Neamţ, la camera 20, Serviciul Gospodărie Comunală și Investiții, de luni până joi între orele 8.00-16:30, respectiv vineri între orele 8:00-14:00. (Gianina BUFTEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...