Problema molozului aruncat aiurea în comuna Războieni de firma care demolează pavilionul vechi de la spitalul-cămin pentru bolnavi neuropsihiatrici a fost clarificată de autorități. Garda de Mediu Neamț a aplicat o amendă de 30.000 lei firmei și, împreună cu Primăria Războieni, a impus termenul legal de 5 zile pentru strângerea molozului depozitat fără autorizație. Clarificarea a fost făcută în Colegiul Prefectural din 29 ianuarie, când prefectul George Lazăr i-a cerut comisarului Irimia Iacob, reprezentantul Gărzii de Mediu Neamț, lămuriri privind situația.
„La Războieni s-a dat 30.000 lei, amenda maximă prevăzută de legea gestionării deșeurilor, firmei care a demolat pavilionul. Are termen de 5 zile, stabilit și de primărie și de Garda de Mediu Neamț, pentru curățirea zonei de deșeuri depozitate pe domeniul public. Termenul curge din 28 ianuarie, dacă nu se conformează, urmează o nouă amendă pentru nerespectarea măsurilor stabilite la controlul anterior. Sunt mai multe puncte unde au fost depozitate resturile din demolarea pavilionului de la spitalul cămin. Nu sunt deșeuri periculoase de natură seringi sau din activitatea medicală. Sunt deșeuri din construcții. Un cetățean a sesizat telefonic, anonim, dar totuși s-a trimis echipă în control”, a precizat comisarul Irimia Iacob. În replică, prefectul George Lazăr a cerut să i se prezinte un raport la finalul intervenției.
La Războieni, firma care face demolările a fost atenționată de primărie să curețe de moloz porțiunea de teren de lângă școala din satul Marginea. „Joi, 23 ianuarie 2020, Primăria comunei Războieni a notificat și somat, în calitate de proprietar, firma care se ocupă cu demolarea, să elibereze terenul din satul Războieni (sat Marginea, zona școlii), de deșeurile depozitate acolo. În satul Războieni (Marginea, la dl. Acatrinei Vasile), este singurul loc unde Primăria Războieni și-a dat acordul în vederea transportului resturilor de construcție pentru umplerea râpei din zona respectivă și amenajarea unui drum practicabil care să deservească proprietățile din zonă. Așa cum se discutase anterior cu dumnealui, lucrarea respectivă cuprindea mai multe etape, prima etapă fiind umplerea râpei cu resturi din demolare, așa cum se practică în mod curent, urmând ca, în continuare, să fie configurat șanțul și balastat drumul respectiv. Tot aici a mai fost semnalat de către un cetățean «fenomenul apei roșii», «fenomen» care nu a putut fi confirmat nici de reprezentații autorităților locale, nici de reprezentanții SGA Neamț. Luni, 27 ianuarie 2020, reprezentanții de la Garda Națională de Mediu Neamț și SGA Neamț, singurii care pot dispune măsuri în asemea cazuri, au revenit în comuna noastră și au trasat o serie de sarcini care trebuiesc îndeplinite de către firma care s-a ocupat de demolarea contrucției. Cu această ocazie s-a constatat că autoritățile publice locale au procedat corect în zona dlui. Acatrinei”, a precizat primarul Sebastian Bodgan Țarălungă, într-o postare pe o rețea de socializare. Firma notificată trebuie ca până luni, 2 februarie, să strângă molozul aruncat inclusiv în albia pârâului Valea Albă. (C.I.; FOTO: Primăria Războieni)