30.000 de ţigări confiscate de la două femei

O femeie de 43 de ani, din Iaşi, care transporta, cu autoturismul, 29.200 de ţigări, a fost oprită în trafic, în ziua de 26 ianuarie, de poliţiştii de la Secţia Rurală Săbăoani.

La controlul efectuat de politisti, femeia nu a putut prezenta documente justificative care să ateste provenienta ţigărilor. Politistii au luat măsura ridicării, în vederea confiscării, a întregii cantităţi de ţigarete, iar femeia a fost sancţionată contravenţional  cu amendă, conform Legii nr. 12/1990”, a declarat agentul şef adjunct Robert Costân, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamţ.

În aceeaşi zi, poliţiştii de ordine publică din Piatra-Neamţ au făcut un comntrol în Piaţa Dărmăneşti, unde comerţul de fructe şi legume este la cota de avarie, şi au găsit 1080 de ţigarete la taraba unei femeie de 33 de ani. Marfa a fost confiscată, iar femeii i s+a întocmit dosar penal pentru contrabandă.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...