3 ani și 4 luni de închisoare pentru că și-a înjunghiat nevasta

3 ani și 4 luni de închisoare pentru că și-a înjunghiat nevastaVasile Cozma (70 de ani), din Chilii, comuna Valea Ursului, a fost ridicat de polițiști, în ziua de 20 mai, și condus la Penitenciarul Bacău, unde a fost încarcerat. Bărbatul are de executat o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare, pentru tentativă de omor. În ziua de Ignat, pe 20 decembrie 2018, Vasile Cozma și-a atacat nevasta. S-au certat, inițial, iar, la un moment dat, bărbatul a luat un cuțit și l-a înfipt în zona claviculei nevestei sale. Femeia, care are 69 de ani, a fost transportată cu ambulanța la spitalul din Roman. Fiind vorba despre o agresiune, cadrele medicale au anunțat poliția și, imediat, a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie. Starea victimei, însă, era destul de gravă, ceea ce a impus o intervenție chirurgicală de urgență. Medicul legist care a examinat femeia a stabilit că viața acesteia a fost pusă în pericol, motiv pentru care încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în tentativă de omor calificat. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Accident în zona Dorna Arini – o mașină s-a răsturnat, persoană a fost rănită

Un accident s-a petrecut în această seară, 17 mai,...

Percheziții la Trifești. Angajat al primăriei vizat într-un dosar de fals în înscrisuri, informatic și intelectual

Polițiștii din Neamț au efectuat, în această săptămână, percheziții...

Suceava. Tragedie în Pasul Palma. Motociclist decedat după impactul cu o mașină

Un grav accident s-a produs duminică, 17 mai, în...

Imagini de la Oborul din Humulești – atmosferă de sărbătoare

Astăzi, 17 mai, la Târgul din Humulești s-au adunat...

Botoșani. Mașină făcută scrum în Havârna. Incendiul ar fi fost provocat intenționat

Un autoturism parcat în fața unei gospodării din localitatea...