0:00

Cei 101 de elevi, din 20 de țări, care participă la Olimpiada Internațională de Astronomie OIA 2019 de la Piatra Neamț, au trecut, azi noapte, de proba observațională. Singurul impediment care ar fi putut face ca cea mai spectaculoasă etapă a competiției să se țină în fața hartei mute era vremea. Dar, emoțiile și nerăbdarea copiilor, alături de eforturile organizatorilor au fost răsplătite de un cer senin și o temperatură nu foarte scăzută. 25 de telescoape la Piatra Neamț, în proba observațională a Olimpiadei Internaționale de Astronomie, ZCH NEWS - sursa ta de informații Locul de desfășurare a fost Stadionul Municipal din Piatra Neamț, acolo unde concurenții au avut la dispoziție câte de 25 minute pentru a privi universul prin telescop. „Ne bucurăm că proba observațională a putut avea loc, având în vedere că în ultimii ani, la celelalte competiții, vremea nu a permis. Au pus la dispoziția concurenților 25 de telescoape, donate de toate cluburile de astronomie din țară, au fost asigurate piese de schimb. Elevii au intrat, pe grupe, în ordinea dată pe baza tragerii la sorți. Proba, după cum se știe, a fost găzduită pe Stadionul Municipal, între orele 20.30, când au ajuns primii concurenți și până la ora 2.30, când am început să strângem și să depozităm logistica. Am avut sprijin și din partea Primăriei Piatra Neamț, care pe parcursul orelor efective de concurs, a întrerupt iluminatul public în zonă, astfel încât să fie condiții dintre cele mai optime pentru observarea spațiului cosmic. Singurul detaliu a fost faptul că, pe măsură ce s-a lăsat noaptea și a scăzut temperatura, trebuiau șterse lentilele telescoapelor, dar este un aspect nesemnificativ. Dovadă că, până astăzi, dimineață, nu s-a depus nici o contestație”, a declarat inspectorul școlar Cristinel Secară. 25 de telescoape la Piatra Neamț, în proba observațională a Olimpiadei Internaționale de Astronomie, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Astăzi, 23 octombrie, cei 250 de elevi și profesorii care îi însoțesc fac o vizită în zona de munte a județului Neamț, prin Cheile Bicazului până la Lacul Roșu. Programul OIA 2019 va continua mâine cu proba de analiză de date. Tot mâine, oaspeții din Bangladesh, Bulgaria, Cehia, China, India, Italia, Kazahstan, Coreea, Lituania, Malaezia, regiunea Moscovei, Nepal, România, Rusia, Sri Lanka, Suedia, Thailanda, Ucraina, SUA și Vietnam vor vizita zona Târgu Neamț. Ediția a XXIV-a a acestei competiții, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Asociația Profesorilor de Fizică „Physics@NT” și Colegiul Național „Petru Rareș” Piatra Neamț, se încheie sâmbătă, cu festivitatea de premiere. (C.I.)

Articolul precedentDetenție pe viață pentru criminalul care și-a spintecat soacra și copilul, și a dat foc la casă
Articolul următorDe câți pompieri e nevoie pentru un aparat electric în flăcări