Ultimele controale ale Poliției Rutiere Neamț pe drumurile cunoscute pentru viteza excesivă cu care circulă unii șoferi a dus la sancționarea a peste 285 șoferi. Echipajele rutiere au patrulat și cu autospecialele inscripționate și cu cele neinscripționate. 25 de șoferi au rămas fără permise și 260 au fost amendați. „În perioada 2-4 august a.c., poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ au acţionat pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, prin folosirea aparatelor radar inscripționate și neinscripționate. Totodată, pe parcursul acţiunii a fost utilizat aparatul etilotest pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. De remarcat că în acest week-end accidentele produse n-au avut cauză viteza.
În cursul controalelor, au fost găsiți și doi șoferi care conduceau deși consumaseră alcool, iar polițiștii le-au deschis dosare penale. (C.I.)