24 februarie – Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

24 februarie – Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan BotezătorulBiserica Creștin-Ortodoxă serbează de obicei doar ziua morții sfinților. Dar, Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă. Aceste personalități spirituale au privilegiul de a li se sărbători atât nașterea, cât şi alte evenimente legate de ele.

Un exemplu este și astăzi, 24 februarie, când Biserica Ortodoxă Română sărbătorește „Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”.

Biblia consemnează că Irod, la insistențele Irodiadei, soția sa, a poruncit tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul și a pus să-i fie adus pe o tipsie de aur Salomeei, fiica Irodiadei și a fratelui lui Irod.

Irodiada era supărată pentru că Ioan Botezătorul îl mustrase pe Irod pentru că acesta trăia în păcat cu soția fratelui său. Pentru a se răzbuna pe acesta, pe care îl ura de moarte și știind că Irod o dorea pe Salomeea, Irodiada a făcut o înțelegere cu aceasta. Salomeea urma să danseze pentru Irod la ospăț, dacă acesta îi dăruia capul sfântului pe o tipsie de aur.

„Pentru că se temea că Botezătorul ar putea învia dacă trupul ar fi fost îngropat alături de cap, Irod nu a dat ucenicilor decât trupul sfântului, care a fost îngropat în Sevastia. Capul a fost îngropat de Irodiada în curtea sa, la mare adâncime”, consemnează site-ul crestinortodox.ro.

“Potrivit tradiției, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap. După un timp, un proprietar bogat și slăvit a crezut în Hristos, și lepădând poziția socială și toată deșertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah luându-și numele de Inochentie. Ca monah, el s-a sălășluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului Ioan. Dorind să-și zidească o chilie, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap, ce prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. El a cinstit cu evlavie acele sfinte moaște, apoi le-a îngropat la loc acolo unde le-a găsit.

Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. În anul 453, episcopul Uranie al Emesei, l-a așezat în biserica din această cetate. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.

Amintim că, în timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap.

În timpul cruciadelor, latinii au luat din Constantinopol, în anul 1204, o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul și l-au dus în Franța, așezându-l într-o biserică din Amiens, unde se află și astăzi”.

Sursa: crestinortodox.ro

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...