În perioada 25 aprilie-1 mai, 95 de pompieri au acționat zilnic, pentru a gestiona situațiile de urgență. Și a fost vorba despre 225 de urgențe, majoritatea fiind de natură medicală. Pompierii au acționat cu peste 60 mijloace operaționale, din care 18 autospeciale de stingere, două autospeciale de descarcerare, 23 de motopompe, 8 bărci, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială pirotehnică și 7 echipaje SMURD.

isu pompieri masina 12”Astfel, în cele șapte zile, la nivelul județului Neamț au fost derulate 225 intervenţii, salvatorii fiind solicitaţi la 12 misiuni de stingere a incendiilor, 191 cazuri SMURD, 5 misiuni pirotehnice, 3 misiuni pentru deblocarea ușilor de acces în locuințe şi 14 pentru protecția comunităților. La lăcașurile de cult nu s-au înregistrat incendii. De asemenea, în această perioadă, peste 200 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele SMURD”, se arată într-un comunicat al ISU Neamț.

În perioada premergătoare Paștelui, pompierii au făcut controale la unitățile de cult și la cele de cazare turistică, iar efectul a fost că o serie de nereguli au fost remediate pe loc.

”Inspectorii de prevenire au avut în atenție dotarea cu stingătoare de incendiu, utilizarea corectă a instalațiilor electrice, precum și menținerea liberă a căilor de evacuare și a celor de acces cu autospecialele de intervenție. Totodată, s-au efectuat instruiri cu personalul responsabil de la aceste categorii de obiective, privind modalitățile practice de primă intervenție în caz de necesitate, până la sosirea echipajelor profesioniste”, se precizează în același comunicat. (C.M.)

Articolul precedentCUPA ROMÂNIEI Bradu Borca şi Victoria Horia se vor confrunta în finală
Articolul următorTrei mențiuni pentru elevii nemțeni la Olimpiada Națională de Științe Socio-Umane
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.