WhatsApp Image 2021 08 11 at 13.27.57 1Actualizare: Acțiunea poliției desfășurată sub sloganul „Să ajungeţi acasă în siguranţă!“ a continuat și după amiază, între orele 17.00 și 19.00.

“În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat peste 160 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de aproximativ 71 000 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere. Au fost reținute 21 permise de conducere, respectiv 17 pentru nerespectarea normelor legale de viteză și 4 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor. De asemenea, au fost retrase 7 certificate de înmatriculare“, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Acțiunile vor continua și astăzi atât pe respectarea legislaţiei rutiere cât și pe alte categorii de activităţi.

Știre inițială: În această dimineață, 11 august, timp de două ore, poliţiştii rutieri au desfășurat „acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră şi prevenirea accidentelor” atât în mediul rural cât și în urban. Ei au acţionat şi pe latura de ordine publică și transporturi de marfă și de material lemnos.

„Polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț au acționat în zona staţiilor C.F.R. pentru depistarea persoanelor urmărite sau dispărute şi a migranţilor ilegali, prevenirea şi combaterea infracţiunilor săvârşite cu violenţă, a furturilor de la călători, de la infrastructura feroviară şi din vagoane, identificarea şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor care nu-şi justifică prezenţa în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători, predispuse la comiterea de fapte antisociale ori identificarea persoanelor care oferă spre vânzare diferite produse fără documente de provenienţă sau fără îndeplinirea condiţiilor legale”, a declarat subinspector Ramona Ciofu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

WhatsApp Image 2021 08 11 at 13.27.57 2În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 35 sancţiuni contravenţionale, din care 31 conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de 8.405 lei, două sancțiuni conform Legii 61/1991pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice, în valoare de 400 de lei și o sancțiune conform Legii 171/2010 a contravenţiilor silvice, iar 3 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Angela Croitoru

Articolul precedentUn urs a devenit vizitator obișnuit al comunei Bicaz Chei
Articolul următorMara Calista, deputat PNL: „La mulți ani tuturor tinerilor!”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.