O nouă acțiune, desfășurată de polițiștii rutieri din Neamț duminică, 3 mai, între orele 15 și 20, s-a soldat cu aplicare de amenzi și ridicare de permise. Acțiunea a avut drept scop combaterea excesului de viteză, una dintre principalele cauze ale celor 113 accidente produse în primele 3 luni ale anului în județ.
”În intervalul indicat, au fost organizate acțiuni punctuale pe tronsoanele de drum din județ, polițiștii urmărind respectarea regulilor de circulație de către participanți și depistarea celor care încalcă prevederile legale”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”În cadrul acțiunii, pentru neregulile constatate la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii au aplicat 100 de sancțiuni, iar pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, au fost aplicate 9. Polițiștii rutieri au reținut 21 de permise de conducere, dintre care 17 pentru depășirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, 2 pentru alcool, unul pentru depășire neregulamentară și au retras un certificat de înmatriculare”.
În timpul acțiunii, polițiștii din Bicaz au oprit o autoutilitară care circula cu viteză și când au verificat documentele șoferului – un tânăr de 31 de ani, din Satu Mare, au stabilit că acesta nu are calitatea de angajat al unei firme din Cluj, așa cum certifica adeverința pe care o avea asupra lui. Prin urmare i s-a întocmit dosar penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
C.M.