ACTUALIZARE: Poliţiştii au stabilit că hoţii au pătruns în biserică prin forţarea unei uşi laterale. Asta în ciuda faptului că lăcaşul de cult, monument istoric, este asigurat cu sistem de supraveghere şi, teoretic, are si paznic. Până la urmă este bine că hoţii s-au mulţumit doar cu banii şi nu au furat icoanele vechi sau odoarele bisericeşti de valoare. (C. MIRCEA)
*****
ŞTIRE INIŢIALĂ: Când se reclamă furturi din cutiile milei de prin biserici, de regulă sumele sunt până în 1.000-1.500 de lei. Excepţie face Catedrala Arhiepiscopiei Roman, unde joi, 28 ianuarie, poliţiştii fac cercetări să stabilească pe unde au intrat hoţii. Suma reclamată ca fiind furată este de 20.000 de lei. Spargerea a avut loc în cursul nopţii, dar, deocamdată, cercetările fiind în curs, poliţiştii nu pot face publice mai multe informaţii. „Încă nu s-a stabilit pe unde au pătruns persoanele necunoscute în biserică, iar cercetarea de la faţa locului este în desfăşurare”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Activităţile vor continua atât pentru stabilirea modului de operare, cât şi pentru identificarea şi prinderea autorilor, şi recuperarea prejudiciului”. (C. MIRCEA)