controale teraseSâmbătă, 4 iulie, peste 150 de polițiști, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și Protecției Consumatorului, I.S.C.T.R. și A.R.R. au verificat 37 de restaurante, terase, fastfood-uri  și societăți comerciale, pentru a vedea dacă și cum se respectă măsurile anti-Covid.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 35 de societăți comerciale, la 3 dintre acestea fiind identificate nereguli privind respectarea măsurilor de diminuare a riscului de transmitere a noului coronavirus”, a declarat agentul Dimitrie Mocanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”În baza Legii nr. 55/2020, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, 15 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și două pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese”.

În plus, polițiștii au mai aplicat 33 de amenzi șoferilor care au încălcat Codul rutier și o sancțiune pentru nerespectarea Legii liniștii și ordinii publice. În total au fost 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 14.000 de lei.

Acțiunile de acest gen, organizate sub autoritatea prefectului, vor continua zilnic, urmând a se desfășura cu efective suplimentare, în următoarele două săptămâni”, a amai precizat agentul Dimitrie Mocanu.

Și vineri, 3 iulie, în timpul verificărilor au fost verificate 82 de societăți comerciale, la una dintre ele fiind identificate nereguli privind respectarea măsurilor de diminuare a riscului de transmitere a noului coronavirus.

 

Privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii COVID-19, se recomandă:

  • purtarea corectă a măştii de protecţie în spaţii închise, aruncarea acesteia după folosire într-un recipient de gunoi cu capac, urmată imediat de spălarea mâinilor cu apă şi săpun şi/sau dezinfectarea cu soluții pe bază de alcool;
  • spălarea frecventă a mânilor cu apă şi săpun şi folosirea de soluţii dezinfectante pe bază de alcool;
  • păstrarea distanţei de cel putin 1,5 metri între persoane;
  • curăţarea periodică a suprafeţelor de contact (mânere, mese etc) cu soluţie dezinfectantă;
  • în cazul apariţiei simptomatologiei specifice COVID-19, se va apela numărul unic de urgenţă 112;
  • consultarea periodică a site-urilor oficiale, în vederea informării asupra evoluţiei prevederilor legislative privind limitarea răspândirii îmbolnăvirilor cu noul coronavirus.

C.M.

 

Articolul precedentDeşi vrea campioane judeţene până pe 27 iulie, FRF nu oferă nici o clarificare pentru competiţiile de amatori
Articolul următorFOTO: Accident grav: Cinci răniți după coliziunea frontală a două mașini, în zona intersecției „Papuc”