Coaliția de la guvernare a anunțat în această seară, 11 aprilie, într-o conferință de presă, pachetul integral de măsuri economico-sociale reunite sub denumirea de „Sprijin pentru România” prin care se dorește atenuarea impactului scumpirilor generate de creșterile prețurilor la energie, carburanți și de conflictul din Ucraina.
Valoarea totală a pachetului de măsuri este de 17,3 miliarde de lei, din care 9 miliarde lei vor fi fonduri europene și 8,3 miliarde lei de la bugetul de stat.
Iată, pe scurt, care ar fi cele mai importante măsuri care ar trebui să ajute cetățenii și mediul de afaceri:
- Ajutor de până la 400.000 de euro/firmă pentru IMM-urile cu cheltuieli de plus 15 la sută la utilități;
- 200 milioane euro pentru investițiile cu impact major în economie și ajutor de stat pentru stimularea investițiilor în valoare de peste 1 milion de euro;
- 300 de milioane lei pentru firmele de transport rutier de mărfuri, de persoane și pentru companiile de distribuție (suportarea a 0,5 lei/litru din prețul final la pompă);
- Acordarea de vouchere de 50 de euro la fiecare 2 luni până la sfârşitul anului pentru cumpărarea a 6 alimente de bază, pentru gospodăriile cu ambii părinţi şi cel puţin 2 copii dependenţi, gospodării monoparentale cu un venit mediu lunar mai mic de 600 de lei (151.000 de gospodării), persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 de persoane), persoane cu dizabilităţi (864.533 persoane) şi pensionarii cu un venit mai mic de 1500 de lei (3.498.875);
- Susţinerea elevilor care provin din familii cu venituri mici. Acordarea de vouchere de 30 de euro lunar pentru 7 luni (nu și în lunile de vacanță!) pentru alimente, rechizite şi haine pentru cei 156.000 de elevi care primesc burse sociale;
- Susţinerea salariaţilor cu venituri reduse. Creşterea salariului minim cu 200 de lei, scutiţi de taxe – de la 1 iunie;
- Dublarea normei de hrană pentru pacienţii din spitale de la 11 lei la 22 de lei/ zi, pentru 3 milioane beneficiari;
- Creşterea valorii tichetelor de masă la 30 de lei de la 1 iunie;
- Stabilirea salariului minim în agricultură şi industria alimentară la nivelul de 3.000 de lei brut, similar celui din sectorul construcţii;
- Programul Family Start, dedicat tinerilor prin va fi garantat un credit în valoare de maxim 75.000 lei, în proporţie de 80% de către stat, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului pentru acordarea de finanţări pentru acoperirea unor cheltuieli eligibile în program (plata cheltuielilor cu creșa, grădiniță, școală, after school, achiziţia de autoturisme familiale noi cu 7 locuri, taxe de studii, inclusiv licenta, master, doctorat, plata chiriei, avans din achiziţia unei locuinţe). Beneficiari sunt tinerii cu vârste cuprinse între 18 ani împliniţi şi până la 45 de ani neîmpliniţi care își întemeiază o familie și care au venituri nete de până la maxim 7500 RON pe familie/lună. Se estimează un număr maxim de 10.000 beneficiari.
- Programul naţional Student Invest este dedicat studenților și prin intermediul lui va fi garantat un credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporţie de 80% de către stat, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, precum şi în suportarea dobânzilor şi a cheltuielilor adiacente creditului. Cheltuieli eligibile în cadrul programului sunt creditele pentru taxe de studii, inclusiv licență, master, doctorat, pentru publicarea unor cărţi sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studentești, etc. Dedicat unui număr maxim de 10.000 de persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi şi până la 31 de ani neîmpliniţi care sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ superior.
Un rezumat al măsurilor a fost postat de site-ul G4Media și îl puteți citi mai jos:
FINAL-Prezentare-Sprijin-Pentru-România-Editabil-1-compressedAngela Croitoru