16 firme sunt autorizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Neamț să vândă, anul acesta, artificii, pocnitori, jerbe și alte obiecte pirotehnice pentru Crăciun și Anul Nou. Numărul agenților economici este tot mai mare de la an la an, mai ales de când amenzile au crescut și unele fapte sunt considerate infracțiuni.

artificii 01“Amenzile pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul deținerii și comercializării articolelor pirotehnice din clasa 1 și P1 sunt cuprinse între 3.000 și 7.500 de lei, iar comercializarea acestor obiecte către persoane cu vârsta mai mică de 16 ani sau comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate doar de către pirotehnicieni constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la un an”, a declarat Nicolae Hârlea, purtătorul de cuvânt al ITM Neamț.

petarde 02 1Cei care vor să vândă artificii, pocnitori, jerbe, bobițe și alte asemenea obiecte admise prin lege trebuie să se autorizeze la ITM, pompieri, poliție, primărie, iar cei care deja au autorizație trebuie să obțină reavizarea. În plus, comercianții autorizați pot pierde dreptul de a vinde obiecte pirotehnice, dacă ITM constată că nu sunt respectate normele de securitate și condițiile de autorizare.

petarde 01Legea mai prevede că articolele pirotehnice trebuie utilizate doar în spații restrânse și numai de persoane cu vârsta mai mare de 16 ani. Spațiile de comercializare trebuie amenajate în afara locuințelor. Persoanele fizice pot folosi articole pirotehnice de divertisment, dar numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, a bunurilor materiale, a animalelor și a mediului. Este interzisă folosirea articolelor pirotehnice între orele 24 și 6, cu excepția perioadelor autorizate, precum și a evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale. Articolele pirotehnice nu pot fi folosite la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la patru niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste patru niveluri, și la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze, potrivit ITM Neamț.

petarde 03Obiectele pirotehnice nu pot fi folosite pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spații deschise cu aglomerări de persoane și la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri. (C.I.)

Articolul precedentO bătrână din Piatra Şoimului şi-a pierdut viaţa într-un incendiu
Articolul următorTârgul de Crăciun la Neamţ – deschidere 17 decembrie 2017
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.