Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor marchează Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor printr-o serie de evenimente organizate cu scopul de a readuce în atenţia publică importanţa cunoaşterii drepturilor de consumator. Cu acest prilej, astăzi, 14 martie, de la ora 12, CJPC Neamţ organizează, în sala de conferinţe a sediului propriu, seminarul cu tema „Informarea completă, corectă şi precisă a consumatorilor”.
„Educarea şi conştientizarea consumatorilor asupra drepturilor şi intereselor lor legitime poate conduce la un model de comportament activ din partea lor, cetăţenii fiind oricând pregătiţi şi dispuşi să-şi apere aceste drepturi, în interes propriu sau al societăţii”, se precizează în invitaţia semnată de Vlad Ciurea, comisar şef adjunct al CJPC Neamţ.
Organizaţia Internaţională a asociaţiilor de consumatori – Consumers International – este preocupată astfel încât ziua de 15 martie – Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor – să aibă ca dezbatere o temă globală, unică şi de actualitate pentru consumatori. (Z.C.H.)