Firmele pot solicita, din proprie initiativă, controale din partea Protecției Consumatorilor. Măsura a intrat în vigoare cu începere de pe 15 noiembrie 2022 și urmărește ca patronii să se asigure că nu încalcă legea. În cazul în care comisarii vor descoperi nereguli, nu vor aplica amenzi, ci vor dispune măsuri pentru remediere.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a inițiat strategia specială de pregătire a operatorilor economici, prin control de fond voluntar inițiat de aceștia. Procedura prevede că este necesară o cerere către comisariatul regional pentru protecția consumatorului (CRPC) pe raza căruia este sediul social al companiei. Cererea trebuie să conțină datele de identificare ale operatorului economic: denumirea, adresa sediului social și a tuturor punctelor de lucru (inclusiv a depozitelor), specificul activității prestate.
“În urma acestei acțiuni, operatorul economic care a făcut cererea nu va fi sancționat pecuniar, în cazul în care comisarii vor constata neconformități, ci va primi un set de măsuri de remediere, într-un termen rezonabil de execuție, urmând ca îndeplinirea acestora să fie reverificată“, conform ANPC. (G.S.)