0:00

13 noiembrie – cu ghinion pentru doi contrabandiști, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎn ziua de 13 noiembrie, polițiștii de la Secția Rurală Dulcești au oprit în trafic un autoturism condus de un bărbat de 51 de ani, din Piatra Neamț. ”În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost găsite 23 de pachete de țigări de proveniență moldovenească, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta acte de proveniență”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț. ”Întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicata în vederea confiscării, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă faptă prevăzută şi pedepsită de art. 270 din Legea nr. 86/2006”.

În aceeași zi, polițiștii de investigare a criminalității economice împreună cu echipaje de la Secția Rurală Bicaz, au făcut mai multe controale în târgul de La Borca. Printre cei verificați s-a numărat un bărbat de 67 de ani din Târgu Neamț, care avea, pentru vânzare, 12 pachete de țigări netimbrate. La o verificare mai amănunțită au mai fost găsite încă 110 pachete de țigări. ”S-a procedat la ridicarea celor 122 de pachete ţigări netimbrate, respectiv 2.440 de ţigarete și efectuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă”, a mai precizat inspectorul Bulgărea. (C.M.)

Articolul precedentVCM-LPS, încă o înfrângere! Unic a cucerit doar un set la Bacău!
Articolul următorTrei copii din Neamţ la un pas de tragedie
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.