13 funcţii de conducere de la Fisc Neamţ, desfiinţate

finante neamt

* au apărut, în schimb, 10 posturi noi pentru comisarii antifraudă

Reorganizarea cerută de ANAF începe să-și producă efectele și le dă deja peste cap planurilor directorilor de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț. Cel puțin la prima vedere… 13 funcții de conducere au fost până acum desființate, după cum se arată într-un răspuns oficial remis de către reprezentanții AJFP Neamț: “Ca urmare a derulării procesului de reorganizare, la nivelul instituţiei noastre, dintr-un număr de 54 de funcţii de conducere existente iniţial au rămas în prezent un număr de 41 de astfel de funcţii, persoanele ale căror funcţii de conducere s-au desfiinţat optând pentru ocuparea unei funcţii de execuţie”. Din toată acest plan de reorganizare face parte, pe lângă desființarea Direcției de Finanțe Publice Neamț, a Gărzii Financiare și a Vămii și înființarea unei instituții regionale de control fiscal. Direcția regională va cuprinde tot ce înseamnă finanțe din județele: Neamț, Suceava, Bacău, Vaslui și Iași. În această nouă organigramă stă la loc de cinste și mult anunțata Direcție Generală Antifraudă Fiscală. Pentru ocuparea celor zece posturi de la antifraudă scoase la concurs s-au înscris exact 10 specialiști din cadrul Gărzii Financiare Neamţ. Cei care-au candidat la funcții regionale sunt Mihai Archip, Ciprian Alexandru, Doru Diaconu, Cristian Dascălu, Ionela Filip, Alina Togan, Ioan Pântea, Ioan Țuțu, Rodica Roșca și Emil Pașcău.

Au fost și aspiranți la posturile centrale, din cadrul Direcției de Combatere a Fraudelor de la București. Acolo vor să ajungă 4 specialiști de la noi: Nicoleta Apetri, Cătălin Laurențiu Călin, Alexandra Diana Bofan și Georgeta Elisei. Nu se pot bucura încă de funcții pentru că examenul final va avea loc abia pe data de 19 octombrie. Pe lângă concursul propriu-zis și cunoștiințele economice temeinice, candidații trebuie să dovedească și că sunt integri, fiind testați separat pentru asta, dar și apți din punct de vedere psihologic. (I.H.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...