smurd nouParamedicii SMURD au avut intervenţie după intervenţie în perioada Crăciunului, cele mai multe (52 din totalul de 118) fiind pentru persoane care aveau diverse afecţiuni medicale. În 16 cazuri, echipajele SMURD au acordat primul ajutor unor pacienţi care au căzut, iar în 14 cazuri victimelor unor agresiuni. Alte 7 persoane au stat acasă zile în şir, deşi aveau traumatisme sau plăgi şi abia când li s-a înrăutăţit starea s-au hotârăt să ceară ajutor medical. Tot paramedicii au fost chemaţi să asiste 5 victime ale accidentelor de circulaţie, dar şi un bătrân care a intrat în stop cardio-respirator în dimineaţa de ajun. Este vorba despre un romaşcan de 80 de ani, care locuia pe strada Ion Nanu.

“După 50 de minute de resuscitare, medicul a declarat, din nefericire, decesul bătrânului”, a precizat lt. Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Tot în ziua de 24 decembrie şi tot în Roman, pompierii au deblocat uşa unui apartament al cărui proprietar nu mai fusese văzut. Paramedicii au stat pregătiţi să intervină însă nu a mai fost cazul, întrucât bărbatul, în vârstă de 69 de ani, era mort.

Cea mai „plăcută” parte a misiunilor SMURD a fost însă acordarea primului ajutor unor oameni, 16 la număr, care au băut peste măsură şi au căzut pe stradă sau în alte locuri publice.

“În afara situaţiilor menţionate, echipajele SMURD s-au mai deplasat la 4 evenimente, fără a interveni, având în vedere că persoanele vizate au refuzat asistenţa medicală”, a declarat lt. Grancea. “În două situaţii echipajele au fost întoarse din drum, deoarece situaţia de urgenţă a fost înlăturată, iar în alte două cazuri s-a constatat că e vorba de alarme false”.

C. MIRCEA

Articolul precedentAmenzi de peste 50.000 lei aplicate de poliţişti
Articolul următorO femeie a găsit un pistol în livadă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.