Unul dintre vieţuitorii de la Mănăstirea Sfânta Cruce din satul Poiana, comuna Brusturi, a găsit o grenadă încastrată într-o bucată de lemn de foc. Bărbatul, care are 35 de ani, a anunţat imediat descoperirea, în după-amiaza de 1 februarie, şi doi subofiţeri pirotehnişti din cadrul ISU Neamţ au plecat spre mănăstire.
„Forţele de intervenţie au descoperit la faţa locului o grenadă de mână defensivă, provenind din al Doilea Război Mondial”, se precizează în comunicatul ISU. „Aceasta se afla încastrată într-o bucată de lemn şi a fost descoperită de către un bărbat în timp ce pregătea lemne de foc pentru centrala termică a mănăstirii. Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale GARRET GTI 2500 pe o suprafaţă de 20 mp şi nu au mai fost descoperite alte elemente de muniţie”.
Mănăstirea Sfânta Cruce, denumită şi Mănăstirea Eroilor, a fost ridicată în memoria miilor de ostaşi care şi-au pierdut viaţa în timpul unei ambuscade din cel de al Doilea Război Mondial. Într-o singură noapte au pierit în luptă peste 14.000 de soldaţi români, ruşi şi germani. În curtea mănăstirii este un monument cu două tunuri, închinat memoriei acestor eroi.
Având în vedere luptele duse în pădurile din Brusturie nu este de mirare că au mai rămas până astăzi elemente din muniţie de acum mai bine de 70 de ani. Unele, după cum se vede, încastrate în trunchiurile copacilor. Bine că n-au ajuns în centrala termică.
C. MIRCEA