BICAZ: 2.000 de semnături pentru modificarea Constituţiei

constitutie 03În Bicaz, s-au strâns puțin peste 2.000 de semnături pentru modificarea Constituţiei. Inițiativa de strângere a semnăturilor, prin care se vrea modificarea Constituției, astfel încât la art. 48(1) să apară scris că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie”, a început la sfârșitul anului trecut. Nicolae Sălăgean, edilul Bicazului, a precizat că aceste semnături au ajuns la Primăria Bicaz, luni, 18 ianuarie, pentru a fi verificate și validate, iar mai apoi vor lua calea Prefecturii. Reamintim că la Târgu-Neamț s-au strâns aproximativ 7.000 de semnături pentru aceeași cauză. Potrivit purtătorului de cuvânt de la Primăria Piatra-Neamț, Vlad Tudor, formularele semnate de pietreni nu au fost numărate încă. Așa cum a spus protopopul de Piatra-Neamț, pr. Valentin Tofan, pietrenii au fost îndemnați să semneze pentru modificarea Constituției. „Am încurajat și am îndemnat credincioșii să semneze pentru modificarea Constituției astfel încât acolo unde apare scris că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți să fie scris că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie. Mi s-a părut firesc să fac acest lucru”, a precizat pr. Valentin Tofan. (M.TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Accident la Crăcăoani – traficul este blocat

Un accident de circulație a avut loc cu puțin...

Coduri concurente de caniculă și instabilitate atmosferică în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări de...

Video. Iași – copil de 12 ani înecat într-un iaz

Un copil în vârstă de 12 ani și-a pierdut...

Accident cu trei răniți la Hangu

Un accident de circulație soldat cu rănirea a trei...

Foto. Noile prețuri la stațiile PECO din Târgu-Neamț, de astăzi, 1 iulie

La 1 iulie a expirat ordonanța care prevedea plafonarea...