Un bal al bobocilor „atipic” la Economic – fără cluburi de fițe și băuturi alcoolice!

economic 01_resizeReprezentanții Liceului Economic Tehnologic Administrativ din Piatra-Neamț au hotărât să facă Balul Bobocilor la Teatrul Tineretului, vineri, 18 decembrie. Decizia de a organiza un astfel de moment în afara cluburilor sau a localurilor nu i-a bucurat pe toți liceeni, însă prof. Doina Georgeta Gheorghiu a precizat că era nevoie de o schimbare.

Am hotărât să facem altceva și sper ca evenimentul să fie bine primit de elevi. Până acum organizam balul la un club din Piatra-Neamț, însă am realizat că nu este potrivit deoarece lucrurile puteau fi ținute sub control doar dacă aveam rol de paznic. De ce? Dacă tot promovăm proiecte împotriva consumului de droguri, de alcool, de ce să organizăm un eveniment de acest gen într-un club? În joc este numele școlii și imaginea elevilor și a profesorilor de aici. Chiar dacă unii elevi s-au arătat a fi împotriva acestei decizii, am decis că este bine să impunem și niște reguli. Elevii, indiferent că sunt conștienți sau nu de acest aspect, au nevoie să fie ghidați de reguli. Faptul că balul bobocilor se va organiza la Teatrul Tineretului dă evenimentului o altă perspectivă și greutate în sensul că aici putem face ceva memorabil, de calitate și care să pună un început bun în drumul celor care își încep anii de liceu la noi. Menționăm că organizarea balului la Teatrul Tineretului a fost posibilă cu sprijinul președintelui CJ Neamț, Constantin Iacoban”, a precizat prof. Gheorghiu.

Programul balului va fi „îmbrăcat” cu momente artistice pregătite de elevii și profesorii școlii. Invitații speciali ai liceenilor, la acest moment festiv, sunt mebrii trupei ”Noaptea Târziu”. (M. TEODOROF)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Bărbat din Neamț, dispărut după ce a plecat spre o unitate medicală din Iași

Polițiștii nemțeni caută un bărbat în vârstă de 51...

Senatul elimină admiterea dublă la liceu. Evaluarea Națională rămâne singurul examen pentru clasa a IX-a

Marți, 8 septembrie 2026, senatorii au eliminat prin vot,...

Ministerul Apărării Naționale comunică: Țintă aeriană detectată la nord de Roman. RO-Alert transmis în cinci județe din Moldova

Actualizare: Drona ar fi părăsit teritoriul României. Știre inițială: Ministerul...

RO-Alert în Neamț și Iași: avertizare privind posibila cădere a unor obiecte din spațiul aerian

Locuitorii din județele Neamț și Iași au primit, marți...