ACTUALIZARE 2:După finalizarea audierilor, trei dintre membrii neamului Capră – Vasile, Mihai şi Ionuţ Mugurel – au fost duşi la Judecatoria Piatra-Neamţ, cu propunere de arestare preventivă, în ziua de 9 ianuarie 2016. Instanţa a decis să emită mandate de arestare pe numele celor 3, toţi fiind cercetaţi şi pentru furturi şi pentru tentative de furt.
ACTUALIZARE 1: Acţiunea, la care au participat peste 50 de polițiști, 14 mascaţi, 3 jandarmi şi 2 poliţişti locali, s-a încheiat cu ridicarea mai multor bunuri provenite din furt. De la bormaşini, flexuri, drujbe, generatoare şi aparate de sudură, până la acumulatori auto, anvelope, electrocasnice, uși, telefoane şi ceasuri, poliţiştii au găsit tot felul de obiecte şi au reuşit să recupereze 40% din prejudiciu.
Toţi cei 5 suspecţi, cu vârste între 20 şi 40 de ani, au fost ridicaţi şi duşi la audieri. Cel mai probabil, împotriva lor se vor lua măsuri preventive. „Aceștia sunt cercetați în cadrul a 8 cauze penale privind furtul din locuințe și societăți, cauzând un prejudiciu total de circa 50.000 de lei”, a precizat subinspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. (C. MIRCEA)
ŞTIRE INIŢIALĂ: Sub coordonarea Biroului de investigaţii criminale de la Poliţia Piatra-Neamţ, în dimineaţa de 8 ianuarie 2016, s-au desfăşurat 10 percheziţii la locuinţele unor hoţi, care au acţionat atât în oraş, cât şi în comunele Girov şi Săvineşti. Suspecţii, 5 la număr, au dat spargeri la locuinţe, dar şi la societăţi comerciale şi anexe, prejudiciul estimat fiind între 40.000 şi 50.000 de lei. Cum activităţile sunt încă în desfăţurare, vom reveni cu detalii după închierea acestora. Se pare că printre cei vizaţi de percheziţii şi de ancheta în sine se află şi doi bărbaţi din cunoscutul neam Capră. (C. MIRCEA)