WhatsApp Image 2023 10 02 at 14.26.21Proprietarul unui automat de țigări din Roman a fost amendat de comisarii de la Protecția Consumatorului cu 10.000 de lei, iar activitatea i-a fost sistată pe o perioadă de 6 luni. În plus, operatorul economic s-a ales și cu o plângere penală. Totul a plecat de la o verificare a comisarilor care au constatat că automatul pentru vânzarea țigărilor de pe strada Roman Vodă nu avea nici o restricție în privința minorilor, iar aceștia se puteau aproviziona fără restricții.

În aceste condiții, a fost aplicată o amendă de 5.000 de lei, fiind dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor până la eliminarea neconformităților constatate. Doar că acest lucru nu a avut rezultatul scontat, firma reluând activitatea fără a se conforma cerințelor impuse și fără a solicita acordul CJPC Neamț. A urmat un nou control, de această dată fiind aplicată amenda de 10.000 de lei, fiind emisă și decizia de închidere a unității pe o perioadă de până la 6 luni.

De asemenea, a fost transmisă o informare către Inspectoratul de Politie al Județului Neamț, în vederea stabilirii măsurilor legale. Poliția a aplicat sigilii și un înscris cu măsura dispusă prin decizie. „Menționez faptul că înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă, iar dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, conform articolului 243 Cod Penal”, a precizat Vlad Ciurea, comisar şef adjunct, CJPC Neamț.

FOTO: CJPC Neamț

(G.S.)

Articolul precedentAnunț privind depunerea documentației pentru acordarea ajutorului la încălzirea locuinței/ suplimentului de energie pentru perioada sezonului rece noiembrie 2023 – martie 2024
Articolul următorFOTO. Cum s-a ajuns la cultivatorul de canabis: hoții care l-au prădat au fost prinși în flagrant
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.