1.000 mc de masă lemnoasă confiscată de poliţiştii nemţeni

Poliţiştii nemţeni au confiscat de la un singur agent economic masă lemnoasă în valoare de peste 400.000 lei. Lucrătorii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Neamţ, au luat în vizor agenţii economici din zona oraşului Bicaz, care au activitate în exploatarea masei lemnoase. Pe lângă confiscarea lemnului, poliţiştii au aplicat şi amenzi contravenţionale usturătoare.

„A fost identificat un agent economic, care, în perioada de noiembrie 2016 – ianuarie 2017, a expediat 363,46 mc lemn, fără a respecta normele legale. Acesta a fost sancționat contravențional cu suma de 25.000 lei şi s-a dispus confiscarea valorică a lemnului rotund molid. Un alt agent economic a fost sancționat contravențional cu amendă de 30.000 lei şi s-a confiscat 659,55 mc cherestea esenţă brad. În urma controlului efectuat în data de 16.02.2017, s-a constatat că materialul lemnos expediat de această persoană juridică, în perioada 20.10- 20.12.2016, nu a fost raportat în aplicația specifică domeniului silvic (SUMAL), în conformitate cu prevederile HG 470/2014. Și în acest caz polițiștii au aplicat sancțiunea contravențională pentru abaterea săvârșită și au confiscat valoric materialul lemnos, de aproximativ 422.000 lei”, a declarat Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. (G.B.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Vaslui. Accident la intrarea în localitatea Ivești – un șofer a intrat cu mașina într-un copac

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Daniel Ciobanu deschide la Piatra-Neamț o stagiune de cinci concerte inspirate de opera lui Brâncuși

Pianistul Daniel Ciobanu revine la Piatra-Neamț, unde va deschide...

Balurile Bobocilor, lecții de conduită la astfel de petreceri, predate de polițiști liceenilor din Piatra Neamț

Elevii de la Colegiul Tehnic de Transporturi, Liceul Economic...

O dronă a explodat la impactul cu solul într-o localitate din județul Suceava

Centrele de Operații Aeriene ale Ucrainei și Republicii Moldova...

Accident în Piatra Neamț. Două șoferițe implicate într-un carambol cu trei mașini

Cadrele de la Poliția Municipiului Piatra Neamț au fost...