Petrică Șchiopu, primarul de Bârgăuani, a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate și este pe punctul de a-și pierde și mandatul. Decizia Înaltei Curți, pronunțată în ziua de 30 martie 2017, este definitivă. Judecătorii instanței supreme au casat sentința Curții de Apel Bacău, care i-a dat câștig de cauză lui Șchiopu, au rejudecat dosarul și au dat dreptate inspectorilor de integritate: ”Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr.31 din 6 martie 2015 a Curţii de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată. Admite excepţia inadmisibităţii acţiunii cu privire la pct.3 din Raportul de evaluare şi respinge acţiunea cu privire la acest punct, ca inadmisibilă. Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată. Definitivă”.

Din formularea, care, pentru un om neobișnuit cu termenii juridici, poate părea ambiguă, primarul de Bârgăuani a declarat că n-a înțeles exact dacă va avea de suportat vreo consecință: ”Eu aștept motivarea, că acolo trebuie să explice pe larg”. Totuși, Petrică Șchiopu a înțeles ideea de respingere a acțiunii, însă nu crede că-și va pierde mandatul. ”A fost și o sesizare penală atunci, în 2014, dar dosarul a fost clasat, deci, nefiind vorba despre penal, cred că mi se va aplica vreo sancțiune, ceva, dar n-am cum să-mi pierd mandatul”, a declarat Petrică Șchiopu.

ub.ro

În aprilie 2014, ANI l-a declarat pe primar ca fiind în conflict de interese:

Petrică Şchiopu a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă și penală, întrucât, în calitate de primar, având un interes personal de natură patrimonială, a achiziționat materiale de construcții de la Cooperativa «ConsumCoop Bârgăuani», al cărei administrator este sora sa (achiziție efectuată prin încheierea a două contracte încheiate între cooperativă și primărie). De asemenea, sora persoanei evaluate a achiziționat un imobil aflat în patrimoniul Primăriei Bârgăuani, printr-un contract de vânzare-cumpărare”.

La vremea respectivă, Petrică Șchiopu a declarat că, dintotdeauna, primarii din comună s-au aprovizionat de la magazinul cooperației, pentru că, dacă s-ar fi dus în altă parte, i-ar fi costat mai mult transportul decât cumpărăturile: ”Am luat nişte azbest pentru un acoperiş, mâncare pentru cei de la secţiile de votare şi nişte dulciuri, ca să facem cadouri pentru copiii de la şcoală. Achiziţii de câteva milioane de lei vechi, iar acţionarii de la ConsumCoop nu au luat dividende, ca să zici că sora mea a avut vreun beneficiu. Eu m-am dus la anchetă cu toate facturile, inclusiv cu cele dinainte de a fi eu primar, ca să arăt că dintotdeauna primăria a cumpărat de la magazinul cooperaţiei. Problema este că nu toată lumea ştie ce înseamnă cooperaţie şi face confuzii. Cât priveşte «imobilul» din patrimoniul primăriei, era o magazie de cereale a fostului CAP, făcută din chirpici, vai de capul ei. Sora mea a cumpărat nişte teren de la boierul Teofănescu şi nu-l putea folosi din cauza magaziei. Bineînţeles că a cerut ori să demoleze primăria construcţia, ori să i-o vândă, ca s-o dărâme ea. Consiliul Local a hotărât că mai bine o vinde, dar la notar, la făcut actele, a fost nevoie să merg eu să semnez, în calitate de ordonator principal de credite. Şi gata, m-au găsit în conflict de interese!”.

Conform procedurilor, imediat ce sentința Înaltei Curți va ajunge la Prefectura Neamț, va trebui ca prefectul să emită un ordin de încetare a mandatului de primar al lui Petrică Șchiopu. De asemenea, el nu mai poate ocupa funcția publică vreme de 3 ani de la data destituirii.

Cristina MIRCEA

pietricica turism