0:00

În data de 31 ianuarie 2017 în București, la sediul Ministerului Educației Naționale a avut loc o întâlnire între reprezentanții ministerului și cei ai Camerei de Comerț și Industrie a României, având ca teme principale: dezvoltarea învățământului profesional dual și îmbunătățirea formării profesionale a adulților.

Camera de Comerţ Neamţ: Învățământul profesional dual, dezbatere la Ministerul Educaţiei, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAu participat Pavel Năstase – ministrul Educației Naționale și reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban – președintele camerei naționale, Mihai Apopii – vicepreședinte al camerei naționalei, președinte al Camerei de Comerț și Industrie Neamț și Dan Jugănaru – director general al Camerei de Comerț și Industrie Constanța.

Legat de învățământul profesional și tehnic s-au prezentat rezultatele obținute până în prezent și metodologia privind această formă de învățământ realizată în comun de cele două instituții. S-a accentuat rolul pe care sistemul cameral îl are în domenii precum:

  • consultarea firmelor privind nevoia reală de calificare;
  • realizarea asocierilor între firme pentru completarea unei clase pe o anumită meserie;
  • susținerea modificărilor legislative prin intermediul parlamentarilor din județe în așa fel încât să se pună la punct cadrul legal necesar stimulării acestui tip de învățământ.

Modificările legislative care au fost identificate țin de următoarele aspecte:

  • acordarea de facilități fiscale firmelor care sunt implicate direct în acest tip de învățământ prin primirea în practică a elevilor;
  • realizarea unui program național de consiliere a elevilor din ciclul gimnazial și al părinților acestora privind traseul profesional adaptat la posibilitățile copiilor dar și la cerințele pieței de muncă;
  • reglementarea cadrului legal privind contractul de școlarizare, încheiat între elevi prin intermediul tutorilor, școală și firma care urmează să asigure suportul pentru practică;
  • scutiri la plata contribuțiilor sociale pentru firmele care angajează absolvenți a acestui tip de învățământ pentru o perioadă cel puțin egală cu perioada de practică desfășurată în firmă;
  • eliminarea ajutorului social și a ajutorului de șomaj pentru absolvenții învățământului obligatoriu care nu urmează o altă formă de învățământ ți nici nu se angajează.

„S-a apreciat faptul că există deja acest parteneriat între Ministerul Educației Naționale și Camera de Comerț și Industrie a României privind calificarea forței de muncă, tot mai greu de asigurat din cauza migrației și a demografiei negative și s-a convenit perfecționarea lui și multiplicarea la nivelul  Camerelor de Comerț și Industrie Județene și Inspectoratelor Școlare Județene. Ministrul Pavel Năstase a propus realizarea unui proiect comun al celor două instituții care să pună în practică toate demersurile făcute până în prezent. Gestionarea forței de muncă în România în acest moment și adaptarea calificărilor la nevoile economiei naționale sunt provocări care trebuie rezolvate cu prioritate. În legătură cu formarea profesională a adulților, a doua temă în discuție, s-au semnalat o serie de disfuncționalități și întârzieri în luarea unor decizii, cauzate de dubla subordonare a Autorității Naționale pentru Calificări la Ministerul Educației Naționale și la Ministerul Muncii și Justiției Sociale. S-a sesizat, de asemenea, existența unor standarde profesionale învechite care nu corespund cererii existente pe piața muncii”, a declarat Mihai Apopii, președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamț.

Anexăm documentul prezentat la întâlnirea între Ministerul Educației Naționale și Camera de Comerț și Industrie a României ca suport al discuțiilor (pdf):

https://zch.ro/wp-content/uploads/2017/02/CCI-Neamt-reuniune-MEN-dual.pdf

(ZCH NEWS)

Articolul precedentPrograme educaţionale gratuite pentru elevi şi profesori! Vedeţi cum!
Articolul următorInițiere în limba germană la Biblioteca „Kirileanu”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.