„Ziua Z” la Piatra Neamț: 12 persoane arestate în urma unei ample acțiuni DIICOT

Douăsprezece persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în urma acțiunii „Ziua Z”, derulate de procurorii DIICOT la finalul lunii noiembrie în județele Neamț și Galați. Decizia a fost luată de judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Neamț, într-un dosar ce vizează un grup infracțional suspectat de trafic de droguri de risc și operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.

Potrivit datelor comunicate de instanță, măsura arestării preventive a fost dispusă față de următoarele persoane: Balan George Lucian, Șerban Ganu Cătălin, Lupu Paul Sebastian, Olaru Vlad, Blaga Vladimir Ștefan, Pîntea Adrian, Ioviță Cătălin Constantin, Navacovschi Alexandru Mihăiță, Manole Emil Matei, Petcu Ionuț, Tudorache Alin Bogdan și Mujdei Adrian Gheorghe. Toți cei 12 au atacat decizia Tribunalului Neamț la Curtea de Apel Bacău, astfel că hotărârea nu este definitivă.

Acțiunea DIICOT a avut loc pe 26 noiembrie, când au fost efectuate 19 percheziții domiciliare în Piatra Neamț, Târgu Neamț și Galați. Anchetatorii susțin că, începând din luna mai 2025 și până în prezent, membrii grupării ar fi acționat pe paliere, sprijinindu-se reciproc pentru obținerea de beneficii materiale din activități ilegale.

În dosar sunt investigate infracțiuni de trafic de droguri de risc, prevăzută de Legea 143/2000, precum și efectuarea, fără autorizație și fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, conform Legii 194/2011. Procurorii vorbesc despre petreceri private organizate la domiciliile unora dintre acuzați sau în locații închiriate, unde s-ar fi consumat droguri de mare risc și substanțe psihoactive, o parte dintre acestea fiind, potrivit anchetei, oferite gratuit participanților.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a rolului fiecărei persoane în cadrul presupusului grup infracțional, precum și pentru identificarea eventualelor alte implicații ale acestora în activități de trafic și distribuție de droguri.

Autor:

Sofronia Gabihttps://zch.ro/
Reporter cu experință, lucrează în presă din 1997, când a debutat la Monitorul de Neamț, de unde a plecat la momentul în care publicația nu a mai apărut. De 3 ani scrie pentru Mesagerul de Neamț și zch.ro. Este specializată pe materiale din domeniu justiței si în general pe domeniul social.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...