tg inima 01

La începutul săptămânii, în Sala de ședințe din cadrul Primăriei Târgu-Neamț s-a sărbătorit Ziua Mondială a Inimii. Inițiativa a aparţinut dr. Gabriela Hanganu, de la Spitalul Târgu-Neamț. La eveniment au participat zeci de persoane, majoritatea vârstnice. Au fost de faţă şi primarul Daniel Harpa și directorul Casei Culturii „Ion Creangă”, Margareta Mihăilescu.

„Astăzi este Ziua Mondială a Inimii și ne-am adunat aici ca să vorbim de sănătatea inimilor noastre. Mi-aș dori discuții interactive, în care fiecare să adreseze un gând, un mesaj, propriei inimi. Ce i-ați spune inimii dv?”, a transmis dr. Gabriela Hanganu.

Primarul Daniel Harpa a salutat inițiativa: „Astăzi este o zi importantă pentru întreg mapamondul și vreau să apreciez îndeosebi voluntariatul dnei. dr. Hanganu de a veni în sprijinul locuitorilor orașului. Este un început promițător, un subiect care ne interesează și-mi doresc ca toate cadrele medicale din spitalul nostru să vină cu asemenea inițiative”.

Dr. Gabriela Hanganu a explicat celor prezenți la eveniment că pentru a avea o inimă sănătoasă trebuie să mâncăm sănătos, să ne odihnim regulat, fără stress, să avem un stil de viață moderat, cât și relații armonioase cu ceilalți semeni.

Pe un videoproiector a fost transmis și mesajul președintelui Fundației Române a Inimii, profesorul de cardiologie Dan Gaiță: „La fiecare 30 de minute un român face infarct de miocard. Dar eu am soluția pentru această problemă. Suntem peste 1.000 de cardiologi, colegi de-ai mei, care am creat această fundație. Astăzi, mediul nostru de viață ne împinge către o problemă de viață, modul în care mâncăm, în care facem mișcare, și care ne conduce către o îmbolnăvire cronică. Promenada inimilor nu va avea succes dacă dv. nu veți face mișcare zilnic”.

Ziua Mondială a Inimii a fost celebrată sub auspiciile Federaţiei Mondiale a Inimii (FMI) în ultima duminică din septembrie, începând cu anul 2000. Din 2011, are loc la data fixă de 29 septembrie şi este coordonată pe plan internaţional de parteneriatul FMI cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Bolile cardiovasculare reprezintă „criminalul numărul unu” în lume, fiind responsa­bil de 17,8 milioane decese/an şi se preconizează că în 2030 se va ajunge la 23 de milioane/an. Unul din 3 români suferă de hipertensiune arterială, iar 7 milioane au probleme din cauza bolilor cardiovasculare. (C.T. STURZU)

Articolul precedentBaza Salvamont Dochia, deschisă doar în week-end
Articolul următorPoliţiştii nu mai vor sancţiuni de la şefi