Ceremonia militară ocazionată de Ziua Independenței Naționale a României are loc pe 10 mai, cu începere de la ora 10:00. Acțiunea este organizată de garnizoana Piatra Neamț, la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial – Cimitirul Eroilor din Piatra Neamț. Manifestarea debutează cu salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski” și intonarea imnului național al României.
În program este oficierea serviciului religios, alocuțiuni, depunerea de coroane la Monumentul Eroilor și se încheie cu defilarea Drapelului de Luptă și a gărzii de onoare, constituită din militari ai Batalionului 634 Infanterie, Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț. La data de 10 mai 1877, Senatul proclama independența statului Român, iar conducătorul statului de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamația „Independența absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Cu o zi înainte, actul fusese citit în Parlament de Mihail Kogălniceanu, fiind votat de reprezentanții celor două camere. (G.S.)