Anul 2025 nu începe cu o minivacanță prelungită, iar Guvernul nu a declarat nelucrătoare ziua de vineri, 3 ianuarie. În aceste condiții salariații din instituțiile publice vor sta acasă pe 1 și 2 ianuarie, miercuri și joi, și prima zi lucrătoare a anului viitor este vineri, 3 ianuarie. Totul după ce în ultima ședință de Guvern nu a fost luat în discuție proiectul Ministerului Muncii care propunea ca 3 ianuarie să fie declarată nelucrătoare. O minivacanță era așteptată cu atât mai mult cu cât 27 decembrie a fost liberă, s-a făcut „punte” cu Crăciunul, iar bugetarii au avut liber cinci zile consecutive. Cu condiția ca ziua „puntea” să fie recuperată până la finalul lunii viitoare.

Dacă ziua de 3 ianuarie ar fi fost declarată nelucrătoare sistemul public ar fi fost paralizat timp de o săptămână. Toate instituțiile statului ar fi fost închise de pe 31 decembrie până la data de 8 ianuarie. Deoarece este primul an când 6 și 7 ianuarie, Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul, declarate nelucrătoare în urmă cu doi ani, sunt acum în zile lucrătoare, respectiv luni și marți. Așa stând lucrurile prima minivacanță din acest este la începutul săptămânii viitoare, în perioada 4 – 7 ianuarie, când este weekend plus două zile libere prin lege.

Ziua de 3 ianuarie nu va fi liberăÎn anul care vine sunt zile 17 zile libere prin lege, sărbători naționale sau religioase. În ianuarie, în afară de 1, 2, 6 și 7 este liberă pe 24, Ziua Unirii Principatelor Române. Și atunci va fi o minivacanță de trei zile deoarece 24 este vineri. Liber prin lege va mai fi abia în aprilie când este Paștele Ortodox. 18 aprilie – Vinerea Mare, 19 aprilie – sâmbătă, 20 și 21 aprilie, duminică și luni. Ziua Muncii, 1 mai, este joi, iar Ziua Copilului, 1 iunie, în 2025 este duminică. Nelucrătoare sunt și Rusaliile, 8 – 9 iunie, duminică și luni, iar Adormirea Maicii Domnului – 15 august, este vineri. Sfântul Andrei, 30 noiembrie, și Ziua Națională a României, 1 decembrie, sunt duminică și luni. Anul viitor se termină cu liberele de Crăciun, 25 și 26 decembrie. Acestea sunt joi și vineri și se leagă cu zilele libere de sâmbătă și duminică.

(G. S.)

Articolul precedentSchimbări fiscale pentru 2025. Crește impozitul pe dividende și se elimină unele facilități pentru firme
Articolul următorCod galben de ceață și chiciură în Neamț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.