Ziua Copilului sărbătorită la Biblioteca Neamț

Ziua Copilului sărbătorită la Biblioteca NeamțBiblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț va fi deschisă de Ziua Copilului, iar pe 1 Iunie sunt organizate mai multe activități  dedicate celor mici, în intervalul orar 11:00 – 13:00. Secția de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă“, în parteneriat cu Palatul Copiilor Piatra Neamț și Școala de Artă Gogu-Craiu îi așteaptă pe copii cu un atelier de pictură pe față, după modele ale eroilor preferați din basme, în cadrul proiectului „Face Paintings“. Cei mici vor mai avea la dispoziție atelierele de confecționat  bijuterii din mărgeluțe, de lecturi și desene, precum și de jocuri logico-educative. Doritorii vor desena pe asfalt, pe esplanada din fața bibliotecii.

Filiala de Carte Străină organizează ateliere creative în limbi străine, cu tema „Jucării din lumea-ntreagă“. Copiii vor călători, imaginar, confecționând jucării de pe alte meleaguri, vor asculta cântece în diferite limbi străine și vor primi fișe lingvistice ilustrate, cu vocabular în patru limbi (română-engleză-franceză-italiană) cu tema Animale din Africa. Activitățile desfășurate vor fi Jocul girafei (Africa), Leul (Kenia), Mini Pinata Cactus (Mexic) și Brățara egipteană. „Bucuriile și valorile copilăriei sunt aceleași, chiar dacă lumile și mediile în care trăim sunt diferite. Prin joacă și jucării, copiii descoperă lumea înconjurătoare, dezvoltă abilități practice, creative și de socializare, își îmbogățesc imaginația și se bucură de vârsta lor minunată”, transmite Biblioteca Neamț.

În spațiul expozițional de la parterul instituției și în Secția Arte, multimedia vor avea loc proiecții de scurt-metraje pentru copii și desene animate, în cadrul proiectului „Cinema la Bibliotecă“, derulat în parteneriat cu EduCaB. Filiala „Vasile Conta“ Mărăței a bibliotecii organizează o expoziție de cărți intitulată „Copiii-autori și ilustratori“, cu volume alese din colecțiile filialei, iar Punctul de lectură și împrumut Speranța are o expoziție de carte – „Noutăți literare pentru copii și adolescenți“, și una de pictură – „Conexiuni cromatice“. Ultima este realizată în parteneriat cu elevii Palatului Copiilor și Asociației Culturale Arte.Ro, coordonați de Cristina Petrariu.

(G.S.)

Foto: Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...