Ziarul ”Ceahlăul” dezvăluie – Consiliul Județean mai are un incompatibil: Vasiloiu de la PDL

vasiloiu (2)

Năravurile se moștenesc la Consiliul Județean Neamț. În mandatul trecut, un grup de consilieri PDL au fost declarați în incompatibilitate sau conflict de interese, în frunte cu președintele de atunci al consiliului, Vasile Pruteanu. Ei au votat bugete, rectificări, au votat sume de bani pentru comunitățile de unde au făcut, apoi, contracte pe firmele lor. Totul cu foarte multă nepăsare și cu asigurarea că totul este legal, că nimeni nu le va face nimic. Au încălcat legi, chiar și pe cea a aleșilor locali, și, în felul acesta, se va ajunge – acum sau mai târziu – la discuții privind anularea acelor hotărâri, cu efecte financiare incalculabile pentru județ. Chebac, Ștefan (Giorgică), Frățilă, Petrovici, Pruteanu au și fost dovediți în acte. Alții, precum celebrul Stoica de la Târgu Neamț, au făcut-o prin firme interpuse, fără niciun fel de jenă. Și exemplele pot continua.

Un caz aparte este cel al lui Gheorghe Vasiloiu, consilier PDL în mandatul trecut, în acest mandat venit tot din PDL, pe lista APEL. El este unul dintre cei mai vocali consilieri PDL, de numele său fiind legate mai multe inițiative privind societatea Troleibuzul sau inițiative privind bani alocați pentru fotbal.

Interese directe mascate de interesul public

Gheorghe Vasiloiu este un om realizat din punct de vedere profesional, aspect asupra căruia vom mai reveni. Într-una din recentele ședințe ale CJ era foarte vehement cu privire la Troleibuzul, unde ar trebui mai mulți bani, altfel la intrarea în societate ar trebui să scrie mare ”Faliment”. Și credem că știe ce spune, având în vedere activitatea fructuoasă de lichidator judiciar pe care o are de ceva vreme. Despre contractele încheiate în mandatul trecut între Troleibuzul, societate a Consiliului Județean, și agentul de asigurări Iuliana Vasiloiu, soția unui consilier județean, despre care se spunea că sunt făcute la valori de peste 3 ori mai mari decât era necesar, nu a amintit, dintr-o sfială normală, de a nu amesteca familia cu treburile administrative. Nu avem știință să fi făcut cineva mai mult decât a făcut consilierul județean Constantin Iacoban, care a amintit despre contractele respective.

Gheorghe Vasiloiu a devenit vocal și în momentul când s-a pus problema continuării contractului de asociere între FC Ceahlăul SA Piatra Neamț, societate pe acțiuni închisă, care se ocupă de echipa de fotbal Ceahlăul, și Consiliul Județean. A fost secondat cu mare dragoste pentru sport de Cristian Tomuleț, șeful acoperit de la PNȚ-CD. Toate bune și frumoase. În 5 ani, s-au dus la FC Ceahlăul SA – o societate comercială din Piatra Neamț – 54 de miliarde lei vechi, o sumă care poate fi considerată mare sau mică, depinde din care parte a contului vorbești. Ce interesează, din punct de vedere strict legal, este dacă Gheorghe Vasiloiu are vreo legătură cu respectiva societate. Și se pare că are.

Societatea are sediul în Piatra Neamț, pe str. Eroilor nr. 18. Are contract pe sediul respectiv până în 2032. În calitate de membru fondator apare Gheorghe Vasiloiu, cu un aport de capital vărsat de 1.000 RON, echivalentul a 1.000 de acțiuni.

Din acest punct încep problemele pentru domnul Vasiloiu. El votează în 2008, în ședință a Consiliului Județean, asocierea dintre FC Ceahlăul SA și CJ Neamț. În timpul discuțiilor, a susținut direct proiectul, în ciuda atacului violent de care s-a bucurat din partea consilierului Miron Radu Tudorel, care ridica obiecțiuni în privința legalității proiectului și a sumei, pe care o considera imensă. Vasiloiu spunea atunci: ”Ca să faci performanță trebuie să cheltui, ca să ajungi sus trebuie făcute eforturi.”

De cheltuit banii, s-au cheltuit. Performanțele le cunoaștem toți. Rămâne întrebarea dacă dl. Vasiloiu s-a aflat/se află în incompatibilitate și/sau conflict de interese.

Legea este destul de clară: dacă dl. Vasiloiu este la FC Ceahlăul SA, societate comercială pe acțiuni, și tot domnia sa a votat pentru alocarea banilor respectivi, atunci Agenția Națională de Integritate mai are un obiect al muncii în județul Neamț.

Este inutil să mai spunem că un consilier nu poate vota atunci când are interese directe într-o inițiativă legislativă care presupune avantaje financiare pentru sine, direct sau colateral, el fiind obligat de lege să anunțe acest lucru, la începutul ședinței în care se discută respectiva inițiativă.

vasiloiu

Valentin BĂLĂNESCU

Autor:

Ultima ora