Zgomot misterios la Iaşi: vibraţia a zguduit geamurile din municipiu

Un zgomot puternic i-a pus pe gânduri marţi, 9 iulie, pe majoritatea locuitorilor din Iaşi şi nu numai. Aceasta cu atât mai mult cu cât sursa incidentului rămâne una misterioasă, iar un astfel de fenomen s-a petrecut şi în urmă cu trei ani. Unul dintre ieşenii care şi-a pus întrebări şi a încercat să ofere şi răspunsuri este profesorul universitar Silviu Gurlui, de la Facultatea de Fizică, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”.

„Astăzi (marţi, 9 iulie-n.r.) la Iaşi s-a produs un fenomen extrem. La ora 14:08 şi 30 secunde în oraşul Iaşi şi pe o rază de cel puţin 50 km s-a simţit un zgomot puternic. Un zgomot care a produs vibraţii mecanice puternice, multe geamuri au tremurat serios. Curiozitatea este încă şi mai mare că nici o autoritate, nici o instituţie nu au găsit răspuns şi nu au confirmat că au identificat sursa. Care este cauza? Cine? De ce? În mod cumva surprinzător cu 3 ani în urma, pe la aceiaşi oră, acelaşi sunet (nu pot confirma dacă de acelaşi calibru) de asemenea a rămas un mister. Nu mă hazardez cu ipoteze. La un asemenea impact e nevoie însă de o energie cinetică imensă care nu poate fi lansată de o persoană privată. Poate fi un fenomen natural de mare calibru sau un exerciţiu militar neconfirmat din varii motive. Din fericire există echipamentul instalat de mine în turnul ceasului din Palat care măsoară simultan spectrul sunetului şi vibraţiile mecanice induse de varii fenomene naturale sau antropice. Încercăm să le descifrăm. Revin cum am date concrete. (…) Din calcule reiese că sursa este în partea de Nord-Est a Iaşului, pe direcţia Iaşi-Bălţi. S-a propagat dinspre Nord-Est spre Sud-Vest. Posibil să fie ceva mai sus de Iaşi, în Rep. Moldova, cam la 30 km distanţă. Unda de şoc a ajuns în zona de Sud-Vest a Iaşului după aproximativ 3 minute după ce a trecut de Iaşi, adică pe la 14:11. În Iaşi s-a simţit la ora 14:08. Sunt date foarte foarte preliminare. De remarcat că şi aeroportul Iaşi este FIX pe această direcţie. Dar poate este doar o coincidenţă”, a notat prof. univ. Silviu Gurlui, pe pagina proprie de Facebook. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...