Weekend intens pentru polițiștii nemțeni. Sancțiuni de peste 170 000 de lei și zeci de permise reținute

În ultimele 48 de ore, oamenii legii au fost solicitați să intervină la 75 de incidente, 62 dintre acestea, fiind sesizate prin apeluri la 112.

Pe lângă intervențiile operative, polițiștii au constatat numeroase abateri de la legislația în vigoare, aplicând 479 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 277 au fost avertismente scrise, iar valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la 171 958 de lei.

În cadrul controalelor desfășurate în trafic, au fost constatate patru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Totodată, polițiștii au reținut 33 de permise de conducere, 23 pentru depășirea vitezei legale, două pentru conducere sub influența alcoolului și opt pentru alte abateri. Pentru defecțiuni tehnice descoperite în urma verificărilor, au fost retrase nouă certificate de înmatriculare.

În ceea ce privește cazurile de violență domestică semnalate în această perioadă, polițiștii au emis patru ordine de protecție provizorii.

Tot în această perioadă, polițiștii Secției de Poliție Rurală Dulcești au organizat controale pentru creșterea disciplinei rutiere, dar și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul forestier.

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț: „În urma acțiunii au fost legitimate 27 de persoane și verificate 21 de autoturisme.Totodată, au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 1.800 de lei”.

Acțiunile desfășurate în weekend fac parte dintr-un plan de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță în rândul cetățenilor.

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...